Prima sedinta bursiera a saptamanii s-a caracterizat printr-o lichiditate foarte buna a tranzactiilor. Valoarea totala a schimburilor cu actiuni a depasit 26,3 milioane de euro, nivel care nu a mai fost trecut in cursul acestui an decat de doua ori (in prima sedinta de tranzactionare din anul 2007 si in data de 14 februarie). Desigur, aceasta lichiditate foarte buna s-a datorat si tranzactiilor importante pe piata Deal cu actiuni Flamingo International, Apacarom si Petrom. In cazul Flamingo, valoarea tranzactiei deal a fost de 36 milioane lei, numarul de actiuni transferate fiind de 112.500.000, ceea ce echivaleaza cu o cota de 14,44% din capitalul social al companiei.
Actiunile vedeta ale sedintei de tranzactionare de luni au fost cele emise de SSIF Broker Cluj si ale Rompetrol Well Services. In cazul titlurilor BRK s-a remarcat o crestere a pretului de cotare de 4,48%, pe fondul unui volum total de tranzactionare de peste 2,2 milioane de actiuni. Pretul maxim al zilei pentru actiunile BRK a fost de 2,15 lei, atins in prima parte a sedintei de tranzactionare, dupa care in piata au aparut vanzatori interesati sa-si marcheze profiturile deja acumulate, astfel ca pana la inchidere cotatia a coborat la nivelul de 2,11 lei.
Motivatia evolutiei puternic pozitive pentru compania de brokeraj clujeana o constituie anuntul oficialilor companiei de vineri dupa-amiaza potrivit caruia se va convoca Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor, avand pe ordinea de zi discutarea propunerii de majorare de capital prin incorporarea profiturilor acumulate in anul 2006 si prin noi subscrieri de numerar. Ca efect combinat al celor doua modalitati de majorare de capital propuse, SSIF Broker ar putea acorda actionarilor existenti la data de inregistrare 45 de actiuni noi gratuite la 100 de actiuni detinute si posibilitatea de a subscrie inca 10 actiuni noi la pretul de 0,75 l