- Editorial - nr. 39 / 27 Februarie, 2007 O natiune isi legitimeaza existenta prin lupta pentru o idee istorica". Este una dintre sustinerile lui Emil Cioran, de prin anii 1935-1936, la varsta de 24 de ani, cuprinse in cartea "Schimbarea la fata a Romaniei", surprinzator de actuala si azi. Stim ca numai trasnaie poate fi trasarea unei paralele intre o stare a Romanei acelor ani interbelici cu cea de azi. Totusi, indraznesc sa am curajul s-o fac, printr-o raportare la prezentul romanesc, la realitatea in care traim, plecand tocmai de la o asertiune a lui Cioran: "Zi si noapte, romanii discuta despre Romania", incercandu-se acreditarea ideii ca "deficientele actuale ale poporului roman ar fi produsul «istoriei» sale". Numai ca "elanul profetic" si destinul nostru nu sunt posibile fara implicare. Fara responsabilitatea asumata a guvernantilor. Avem "de lucrat cu viitorul", iar inainte de toate "Romania trebuie iubita", altfel ne vom cufunda intr-un "timp fara istorie", spunea pe atunci Cioran. O aplecare asupra realului romanesc ne conduce azi, imediat, la constatarea sumbra ca, "in numele mizeriei, totul este permis" prin acest "nou tip de istorie". Bucurestiul n-a devenit "noul Constantinopol", cum se spera candva, sub o flacara "de neintrerupta evolutie", "spirala istorica a Romaniei" celor 17 ani postdecembristi trecuti fiind asezata sub semnul zeflemelei, superficialitatii, scepticismului, utopicului si miticismului balcanic. Privesti in jur si vezi lupta surda, pe viata si pe moarte, sub semnul tipic romanesc al zeflemelei si derizoriului, intre palatele din Cotroceni si Piata Victoriei, intre Presedintie si Guvernul incapabil, depasit de problemele Romanei, intre un presedinte-jucator, convins ca blonda Elena de la "Golden Blitz" este mai utila tarii decat un sfat al inteleptilor, si un premier repetent la istorie. O tara intreaga i-a urmarit scuipandu-se, la fi