"Uneori, comunitatile acestea erau laice, alteori religioase, obiceiurile si credintele fiecarui kibut fiind si prelungiri ale traiului din tara de bastina. Fiecare kibut avea un responsabil cultural in sarcina caruia cadea organizarea timpului liber comun prin focuri de tabara, formatii corale, echipe de dansuri. Luau masa cu toti impreuna, iar sedintele se tineau in aceeasi sala de mese, prelungindu-se, uneori, noaptea tarziu" Pe malul Lacului Tiberiada, in tinutul Galileei, pe coltul unui zid imprejmuitor de asezare, o placuta atrage atentia ca acolo se afla kibutul Degania, fondat in 1909. Printre zidurile ce brazdeaza "tara fagaduintei" - separand regiunile unor state diferite ori izoland fonic orasele de autostrazi - , acela are o semnificatie aparte. Este zidul de hotar al primului kibut dintre cele aproape 270 cate sunt astazi in Israel. In aceste locuri de pelerinaj ale crestinilor pe urmele discursurilor-parabola si a miracolelor lui Hristos, s-a stabilit un mic grup de evrei hotarati sa traiasca dupa principii sionist-socialiste intr-o comunitate aparte. Emigrasera din Europa de Est, ingroziti de pogromurile abatute de crestini asupra lor tocmai in numele evreului Iisus. Nu se stie cati, insa nu multi, caci abia peste patru-cinci ani, cand a inceput sa se vorbeasca despre ei, erau 28. Cumparasera terenul arid - ca aproape intregul "pamant sfant" - si-l pregatisera cu mari eforturi pentru agricultura. Pusesera si administrau in comun toate bunurile lor de mai inainte, munceau impreuna, impartindu-si in adunari generale sarcinile si foloasele, faceau cu randul serviciile pentru pregatirea hranei si igienizarea locuintelor. In afara hainelor nu aveau proprietate personala. Egali in toate, aplicau deja principiul comunismului enuntat de Marx: de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa nevoi.
Modelul comunitatii de la Degania s-a extins, astfel ca
