Inedita polemica dintre Doru Buscu si Traian Ungureanu a avut darul sa-i determine pe o buna parte dintre ziaristi, analisti, comentatori s.a.m.d. sa-si arunce o privire introspectiva. A fost o polemica sincera, izvorita din aceeasi frica, din deziluzia ca omul cu care imparti coloanele dedicate scrierilor politice cotidiene este unul cumparat, cu o agenda comandata de la casierie si nu de propria sa constiinta. Polemica, mutata din paginile ziarului Cotidianul in emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea TV, a fost ca un monolog al unei personalitati schizoide. Un demers jurnalistic care are aceleasi ratiuni de a fi, aceleasi aspiratii deontologice, dar care ajunge la doua concluzii complet diferite.

Ambii colegi de generatie inteleg jurnalismul ca jurnalism de opozitie: ii crapi capul puternicului zilei plecind de la constientizarea rolului tau de cenzor al unei puteri politice care trebuie limitata si controlata. Tarasenia a plecat de la faptul ca Doru Buscu i-a reprosat lui Traian Ungureanu existenta unei agende ascunse care l-ar fi facut sa-i ridice osanale lui Traian Basescu in virtutea unei recompense ipotetice, „materializata“ in oferta postului de ambasador la Londra, ce i-a fost totusi refuzata de premierul Tariceanu.

Traian Ungureanu a replicat ca altii sint ziaristi „plimbati in lesa“ pe la televiziuni de mogulii la care facea referire deunazi presedintele Basescu. Pe el, pe Traian Ungureanu, il intereseaza prea putin persoana lui Basescu, dar il intereseaza, de fapt, evolutia Romaniei la scara macro. il intereseaza procesul istoric. Marturisesc ca il cred ca fiind sincer pe Traian Ungureanu si ii inteleg demersul jurnalistic pe care, cu toate ca a existat episodul cu ambasada, il gasesc chiar un demers moral. (Pina la urma, nici eu nu vad o contradictie in a accepta un post ca acela si a scrie din convingere). in lumea lu