Valeria SITARU
La stradute
Editura Prier, Drobeta Turnu Severin,
2006, 160 p.
„Acesti Bucuresti de vorbe“ isi numeste Arghezi orasul drag in incintatorul volum de tablete Cu bastonul prin Bucuresti, in care il someaza pe intelectual sa coboare in piata, „sa-si mai scoata nasul din calimara cu cerneala sau din dosare“ si sa nu mai ignore „farmecele seducatoare ale osirdiei, opintirii, biruintei avutului si inteligentii dulci a unui popor“ al carui „cimp de onoare al energiilor si vitalitatilor lui e tirgul“.
„Acesti Bucuresti de vorbe“ isi numeste Arghezi orasul drag in incintatorul volum de tablete Cu bastonul prin Bucuresti, in care il someaza pe intelectual sa coboare in piata, „sa-si mai scoata nasul din calimara cu cerneala sau din dosare“ si sa nu mai ignore „farmecele seducatoare ale osirdiei, opintirii, biruintei avutului si inteligentii dulci a unui popor“ al carui „cimp de onoare al energiilor si vitalitatilor lui e tirgul“. L-am ales ca exemplu pe Arghezi pentru ca se potriveste foarte bine cu cartea despre care scriu. insa s-a scris enorm despre Bucuresti, ba chiar a fost suspectat ca traieste de pe urma scriitorilor, ca ei l-au construit si l-au transformat intr-un mitologem. Ca nu ar avea corespondent real. Ca ar avea doar un farmec livresc si atit. Si totusi, o noua carte infirma – a cita oara totusi? – toate falsele mituri despre capitala cu destin incercat. Este vorba de un volum neobisnuit fata de aparitiile si gustul din ultima vreme: La stradute, al Valeriei Sitaru (actrita si profesoara de arta actorului la UNATC).
Ceea ce trece intr-un text este mult din talentul, prospetimea intelectuala si puterea de sinteza si selectare a autorului acestuia, marca a personalitatii lui. Si, cu toate acestea, daca un text al secolului XXI construieste acelasi Bucuresti literar bizar, plin de farmec inexpl