Problema cu care-a dat buzna, miercuri, preşedintele peste Tăriceanu, în Guvern, nu e una nouă şi nici una simplă.

Dacă ar fi avut curiozitatea să-i consulte pe predecesorii săi, ar fi aflat că şi ei se loviseră de aceleaşi obstacole în reglementarea capitolului economic din relaţiile diplomatice.

A devenit aproape un leitmotiv ca după orice vizită efectuată de un şef de stat român să ni se comunice solemn faptul că relaţiile diplomatice sunt excelente, dar că cele economice cam scârţâie. Spre deosebire de Traian Băsescu, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu luaseră obiceiul să tragă după ei câte-un avion de oameni de afaceri (sau aşa-zişi oameni de afaceri - distincţia nu este foarte clară şi nu ăsta era criteriul de operare a listelor de însoţitori). Populau, de-a valma, sectorul din aeronava prezidenţială rezervat business-man-ilor, şefi de întreprinderi de stat, patroni privaţi, oameni cu bani dornici să facă o excursie cu şeful statului sau persoane cu stare care cotizau pe la cei care filtrau listele. Niciodată, în 17 ani, nu s-a făcut o analiză serioasă a rezultatelor cu care s-au soldat aceste vizite: ce contracte noi s-au făcut? Ce sectoare deficitare au fost acoperite cu oferte? Mai bine că nu s-au făcut, pentru că s-ar fi văzut limpede că plimbarea rămânea o simplă plimbare. Nu că oamenii de afaceri n-ar fi dorit să scoată şi un profit, dar de cele mai multe ori reprezentanţele noastre diplomatice au tratat formal acest aspect, neavând nici autoritate şi nici pricepere pentru a organiza mai mult de nişte „forumuri de afaceri” protocolare.

Ce i s-a reproşat lui Traian Băsescu în China, anul trecut, şi în Egipt, anul ăsta, este că nu reuşim să acoperim deficitele prin oferte corespunzătoare. Şi a tras, din acest motiv, Executivul, de urechi. Traian Băsescu uită, însă, sau nu ştie, că Guvernul are competenţe limitate în acest domeniu. Că prob