Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre urecherea nemeritată a premierului

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 2 martie 2007 ·

Problema cu care-a dat buzna, miercuri, preşedintele peste Tăriceanu, în Guvern, nu e una nouă şi nici una simplă.

Dacă ar fi avut curiozitatea să-i consulte pe predecesorii săi, ar fi aflat că şi ei se loviseră de aceleaşi obstacole în reglementarea capitolului economic din relaţiile diplomatice.

A devenit aproape un leitmotiv ca după orice vizită efectuată de un şef de stat român să ni se comunice solemn faptul că relaţiile diplomatice sunt excelente, dar că cele economice cam scârţâie. Spre deosebire de Traian Băsescu, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu luaseră obiceiul să tragă după ei câte-un avion de oameni de afaceri (sau aşa-zişi oameni de afaceri - distincţia nu este foarte clară şi nu ăsta era criteriul de operare a listelor de însoţitori). Populau, de-a valma, sectorul din aeronava prezidenţială rezervat business-man-ilor, şefi de întreprinderi de stat, patroni privaţi, oameni cu bani dornici să facă o excursie cu şeful statului sau persoane cu stare care cotizau pe la cei care filtrau listele. Niciodată, în 17 ani, nu s-a făcut o analiză serioasă a rezultatelor cu care s-au soldat aceste vizite: ce contracte noi s-au făcut? Ce sectoare deficitare au fost acoperite cu oferte? Mai bine că nu s-au făcut, pentru că s-ar fi văzut limpede că plimbarea rămânea o simplă plimbare. Nu că oamenii de afaceri n-ar fi dorit să scoată şi un profit, dar de cele mai multe ori reprezentanţele noastre diplomatice au tratat formal acest aspect, neavând nici autoritate şi nici pricepere pentru a organiza mai mult de nişte „forumuri de afaceri” protocolare.

Ce i s-a reproşat lui Traian Băsescu în China, anul trecut, şi în Egipt, anul ăsta, este că nu reuşim să acoperim deficitele prin oferte corespunzătoare. Şi a tras, din acest motiv, Executivul, de urechi. Traian Băsescu uită, însă, sau nu ştie, că Guvernul are competenţe limitate în acest domeniu. Că prob

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 57 minute
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 45 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°