Exista o anumita sensibilitate care poate construi in jur de sine un sistem imuabil de valori, pas cu pas sau punct cu punct, intocmai ca pe un edificiu fara stralucire dar cu o structura de rezistenta impecabila, stiind sa identifice ulterior fiecare caramida, fiecare pumn de aluat ce da consistenta constructiei. Totul insa se realizeaza in timp, cu multa migala si constiinciozitate, printr-o disciplina riguroasa care, de cele mai multe ori, apare celor din jur ca un soi de habotnicie sau de tendinta schizoida. Oamenii pe care-i vedem zi de zi pe strada, in casa sau prin supermarketuri sint, de fapt, acumulari de emotii, cuvinte, ratiuni subordonate unor principii respectate sau nu in decurs de un anumit timp stabilit de evenimentele la care insasi constiinta devine un martor irecuzabil. In fond, aici intervine falia care subliniaza distanta irecuperabila dintre cele doua categorii: “... iar un om fara printipuri carevasazica nu le are”. Dincolo de logica repetitiva a lui nenea Zaharia se intrevede critica obiectiva a unei lumi prejudiciate tocmai de aceasta incapacitate a individului de a se respecta pe sine si de a propune societatii prin propria conduita un model practic de viata, un tip nespectaculos de existenta dar bine fixat in realitate. Principiile devin inevitabil notiuni abstracte din momentul in care la nivelul constiintei se inscriu intr-un continuu proces de relativizare prin alternanta invariabila dintre frecventul mariaj si la fel de frecventul divort la care sint supuse de multe ori in fractiuni de secunda. Oglinda exceptionala a lacului devine o balta mizerabila unde este aproape imposibil de supravietuit. Nu este vorba de moralitate in special desi in cele din urma, intr-un mod absolut firesc, toate principiile tind sa se subordoneze acestei functii unificatoare ci de un algoritm de selectie care ne face sa fim oameni atit de diferiti incit de cel