Înainte de ‘89, când „Festivalul filmului sovietic”, de prin octombrie-noiembrie devenise, paradoxal, un eveniment cultural major prin deschiderile absolut surprinzătoare ale unei cinematografii controlate, totuşi, ideologic, am văzut una dintre cele mai bune producţii ale anilor ‘80: „Amintirea unei mari iubiri” cu Natalia Andreicenko în rolul principal. O vânzătoare de covrigi pe străzile îngheţate ale Moscovei de după război, care trăia nostalgia marii conflagraţii: „Ce bine era: aveam de toate - mâncare, îmbrăcăminte, nu duceam grija zilei de mâine...” Pentru nu puţini ruşi abia încheierea războiului avea să însemne prăbuşirea în mizerie şi nesiguranţă. Războiul constituise, vreme de vreo cinci ani un mod de viaţă la care se adaptaseră toate reacţiile umane. Pentru nu puţini ruşi trecerea în viaţa civilă, cu alte reguli şi alte aşteptări, a constituit un şoc aproape de nesuportat.
Starea de beligeranţă pare să fie mediul favorit al lui Traian Băsescu. Reacţiile şi comportamentul său par definitiv legate de imprevizibilităţile unei asemenea stări. Anii lungi petrecuţi pe mare, la comanda dictatorială a celor din subordine, în confruntarea cu un inamic perfid, capabil de orice - oceanul, au lăsat urme şi i-au modelat psihologia. În viaţa civilă a resimţit mai mereu nevoia conflictelor şi a confruntărilor.
A părut că se simte ca peştele în apă intrat în aripa disidentă a fostului FSN, devenită Partidul Democrat şi aflată într-o continuă hărţuire cu foştii camarazi. S-a bătut cu toată lumea, a demisionat din calitatea de parlamentar pentru a se putea lua de piept cu Parchetul. Apoi, intrat în guvernarea cederistă a fost vârful de lance a acţiunilor antiţărăniste: lui i se datorează, în primul rând, debarcarea lui Ciorbea şi distrugerea acestei alianţe. Angajat pe două fronturi, mandatul său de ministru a însemnat şi o continuă bătălie cu sindicatele, cu c