Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Panica investitorilor a înroşit graficele Bursei de Valori Bucureşti

Publicat in Adevarul, marți 6 martie 2007 ·

În şedinţa de tranzacţionare de ieri, niciunul dintre cei 60 de emitenţi nu a înregistrat creşteri ale cotaţiilor, majoritatea ieşind în pierdere Săptămâna bursieră a demarat, În şedinţa de tranzacţionare de ieri, niciunul dintre cei 60 de emitenţi nu a înregistrat creşteri ale cotaţiilor, majoritatea ieşind în pierdere Săptămâna bursieră a demarat, ieri, cu o zi neagră şi grafice roşii, indicând scăderi dramatice la aproape toate titlurile listate pe Bursa de Valori Bucureşti. Până şi topul creşterilor, unde se evidenţiază numai performanţele zilei, a fost dominat de zerouri. Ce s-a întâmplat? Brokerii au corelat evoluţia Bursei cu scăderile pieţelor de capital la nivel internaţional, în special cele din Asia şi Statele Unite. Potrivit analiştilor, scăderile au unele implicaţii şi la nivel macroeconomic, însă din acest punct de vedere legătura pieţei noastre cu aceste state este destul de slabă. "La Bucureşti, corelaţia cu bursele internaţionale este mai degrabă la nivelul fluxurilor de capital, dar în acest moment fenomenul de panică din rândul investitorilor ia proporţii la nivel global", au remarcat specialiştii. Ora 10,15: În primele minute după deschiderea şedinţei de tranzacţion are la BVB de ieri, cea mai importantă scădere era consemnată de societăţile de investiţii financiare (SIF), care se depreciau cu 3,5%. Indicele general al pieţei, BET-C, se plasa cu 2% sub închiderea de vineri, iar cotaţiile companiilor lichide, reflectate în indicele BET, aveau o pierdere de 2,25%. SIF Oltenia, SIF Moldova şi Banca Transilvania erau cele mai tranzacţionate titluri, iar rulajul Bursei totaliza 10,3 milioane de lei (trei milioane de euro). Ora 12,00: Indicele BET-FI, care evidenţiază evoluţia titlurilor SIF, era în scădere cu 7,24%, după ce la începutul şedinţei s-a plasat în coborâre cu circa 4%. Indicele general al pieţei, BET-C, şi indicele BET, care include co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 3 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Slovenia – Danemarca, scor 1-1, Pentru danezi a marcat Eriksen

News.ro acum 29 minute
Echipa naţională a Sloveniei a încheiat la egalitate duminică, la Stuttgart, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, în primul meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Danezii au dictat legea în primul sfert de oră şi au şi deschis scorul,

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°