Cine-si va aminti onest cele traite in comunism, va putea lesne constata ca ceea ce a fost roz a fost indeobste roz in ciuda regimului - si nu datorita acestuia! De 16 ani incoace, ne tot obisnuim sa recunoastem marfuri. Sa recunoastem, adica, faptul ca si poezia, de exemplu, si, iata, comunismul pot fi o marfa. Zic: pot fi, pentru ca nimic nu este automat si o marfa, ceva vandabil, adica.
Moment in care nu pot sa nu fac o mica digresiune privitoare la evolutia stranie a cuvintului marfa de-a lungul tranzitiei, pina ce a devenit chiar un superlativ. Iar cel mai ironic uz ca atare l-am si fotografiat, cindva, in statia de tramvai din Piata Unirii din Iasi: pe-o reclama la niste cunoscute tigari grecesti, cineva scrisese cu un marker permanent: "CDR e marfa"! Poza am facut-o cind CDR, saraca de ea - oare mai stiu multi de la ce denumire vine prescurtarea? - era bine mersi intrata-n istorie / sau iesita din prezent, daca vreti, teoretic vinovata si practic destramata...
Tot in anii din urma am mai invatat ca in ziua de azi, nu-i asa, pentru a putea vinde o marfa la valoarea ei, ea are nevoie de o palarie prezentabila prin care poate fi lesne identificata ca atare - ca marfa de sine statatoare. Are nevoie, mai exact, de-un brand.
Imediat dupa 1989, un prim brand "comunist" exploatat a fost... Ceausescu. Au aparut, printre altele, bauturi spirtoase cu numele, respectiv poza acestuia. Lucru, de altfel, cit se poate de facil, de vreme ce, in cazul lui Ceausescu, cei 24 de ani de domnie a cizmarului-cirmaci au servit "brandul Ceausescu" pe tava, numai bine stropit si cu singele proaspat al ... Impuscatului insusi.
Sint convins ca exista destui oameni carora li se poate parea - unora in mod cert li se si pare de-a dreptul - o blasfemie sa transformi in marfa ceva incarcat cu multa suferinta, cu orori incredibile si absurditati greu descriptibile. Am putut
