Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jubileu european cu divergente

Publicat in Romania Libera, joi 8 martie 2007 ·

Primul summit european la care participa Romania, ca membru cu drepturi depline al UE, incepe azi la Bruxelles sub semnul pregatirilor pentru jubileul Uniunii. Constructia europeana, care a debutat acum 50 de ani prin semnarea de catre sase tari a Tratatului de la Roma, arata azi ca un puzzle cu 27 de piese, ai carui lianti sunt democratia, pacea, stabilitatea si piata unificata.

Din peisaj nu lipsesc divergentele. Nu, ele nu sunt urmare a faptului ca la reuniune participa atat Traian Basescu, cat si Calin Popescu Tariceanu. ("Chiar daca sunt prezenti si premierul, si presedintele, vocea Romaniei in Consiliul European este unica", asigura ieri Adrian Ciocanea, seful Departamentului pentru Afaceri Europene.) Pur si simplu, deosebirile de vederi, inerente, intre liderii europeni se manifesta chiar in legatura cu textul declaratiei jubiliare.

Dorinta cancelarului german Angela Merkel este de a aborda cu colegii sai europeni, la un "pahar de vorba", continutul documentului. La dineul din seara aceasta, Merkel vrea sa obtina privilegiul de a redacta textul. In maximum doua pagini, declaratia - ce va fi data publicitatii la Berlin, in cadrul ceremoniilor din 24 si 25 martie - trebuie sa celebreze Europa Unita, dar si sa evoce problemele cu care s-a confruntat Uniunea.

Germania doreste sa evite o redactare colectiva, pentru ca exista diferende intre Cei 27 asupra a numeroase puncte, cum este cazul extinderii viitoare a UE sau al Tratatului constitutional respins in primavara anului 2005 de Franta si Olanda.

Unele subiecte sensibile au fost rezolvate in ultimele zile. Desi nu a adoptat euro, Marea Britanie a fost de acord cu referirea la moneda europeana in declaratie. Pe de alta parte, relata EUObserver, Franta trebuie sa dea asigurari ca textul nu va cere o viitoare extindere necontrolata a UE. De asemenea, Berlinul a decis sa evite termenul "Constituti

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 36 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 13 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Un bărbat din Toplița și-a pierdut viața după ce a fost înjunghiat de concubina sa

Informația Harghitei acum 15 minute
Un bărbat din municipiul Toplița a murit în spital după ce a fost înjunghiat, joi seara, de concubina sa. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita a informat, vineri, că în data de 27 iunie, în jurul orei 20:30, polițișt

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum 41 minute
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum 53 minute
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Ministerul Mediului pune în aplicare planul de relocare a urşilor „cerşetori” de pe Transfăgărăşan

Mediafax acum o ora
Ministrul Mediului Mircea Fechet a vizitat joi zona Lacul Vidraru şi Transfăgărăşan, pentru a evalua personal situaţia exemplarelor de urs care ies frecvent la drumul auto şi interacţionează cu turiştii. La întâlnirea din teren a participat prefectu

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Horoscop pentru vineri, 28 iunie 2024. Mentalul este răscolit pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Chiar daca esti implicat in multe treburi, ti-ar prinde bine un tratament de infrumusetare sau ingrijire corporala. Gandurile iti zboara mai mult la distractii, prieteni sau la bugetul personal disponibil pentru cheltuielile tale personale.

Ministerul Finanţelor face un pas în spate: Sancţiunile pentru e-Transport şi e-TVA, amânate pentru 2025

Mediafax acum 58 minute
Guvernul României a aprobat vineri actul normativ elaborat de Ministerul Finanţelor prin care se aduc o serie de modificări sistemelor digitale naţionale e-Transport, e-TVA, e-Factura. „De asemenea, un alt aspect important adoptat este clarificarea

Vremea

București
acum

32°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°