Firma „Trei Cocosi" a cumparat cu nici 100.000 de euro de la municipalitate, in Parcul Herastrau, un teren cu active care azi valoreaza peste 4 milioane de euro. Rolul lui Traian Basescu, primarul general de atunci, a fost sa blocheze cererea de retrocedare a mostenitorilor legali pana la perfectarea tranzactiei.
Adevarul va prezinta culisele unui „tun" imobiliar perfect, conceput, dupa primele indicii, pe axa Dorin Cocos - Traian Basescu. Afacera a constat in cumpararea unui imobil si ulterior a terenului aferent la un pret de 10 ori mai mic decat cel al pietei de atunci, in cea mai ravnita zona a Capitalei: Parcul Herastrau.
Afacerea, facilitata prin omisiune sau neglijenta in serviciu a primarului Capitalei, Traian Basescu, a implicat o investitie de nici 100.000 de euro, care astazi valoreaza peste 4 milioane de euro. Legalitatea afacerii este acoperita printr-o lege data, cum spune primarul Andrei Chiliman, "pentru clientela politica".
Faptul ca familia Dorin Cocos-Elena Udrea a fost un tandem rasfatat al regimurilor politice postdecembriste nu mai este de mult o surpriza. Astfel de familii, care au dezvoltat sofisticate sisteme de afaceri in anturaje "avantajoase" din spectrul politic, au devenit o prezenta aproape obisnuita pe fluxurile de stiri.
Adevarul dezvaluie, cu documente si marturii, lantul afacerii "Trei Cocosi in Herastrau".
Intr-o prima faza, in 1999, Primaria Capitalei a inchiriat spatiul din Soseaua Nordului 7-9 firmei conduse de Dorin Cocos. Firma la care, atunci, avea actiuni si generalul de justitie Gabriel Oprea. Intr-o a doua faza, dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2002, imobilul "Trei Cocosi" a fost revendicat de doamna Doina Iliescu, in calitate de mostenitor legal.
Revendicarea a fost respinsa de primarul general de atunci, Traian Basescu. Intamplator sau nu, dispozit