Cantecul de lebada al legendarului regizor Robert Altman ne aduce in fata un film inedit pentru publicul romanesc. Povestea ultimei reprezentatii a unui show de radio asa cum nu vom vedea niciodata in realitate. Un show live, desfasurat intr-un teatru, cu public, in care totul se canta. Inclusiv reclamele.
Puteti vedea, cu aceasta ocazie, cat de usor se pot face spoturi publicitare incantatoare: cateva versuri, o fraza de legatura si o melodie. In felul acesta, audienta nu va schimba niciodata canalul in pauzele publicitare. Merita incercat.
Ineditul „Ultimului radio show“ nu se opreste aici. Genul musical este destul de putin familiar publicului nostru, iar multi cronicari stramba din nas apriori, dupa care, eventual, sa accepte cu greu ca pot exista si exceptii.
Nici dupa genul country nu ne prea dam noi in vant, ceea ce are si o latura pozitiva, pentru ca suntem feriti de dispute privind acuratetea accentului mid-southern al lui Merryl Streep sau alte chestiuni de acest fel. In plus, n-am ascultat niciodata „A Prairie Home Companion“, un show care chiar a fost difuzat ani buni in America, asa ca nu avem termen de comparatie.
O bine-venita coincidenta (sau poate ca nu!) face ca ultimul film al lui Altman (nici macar n-a apucat sa-l termine, dar amprenta sa este decisiva) sa aiba ca subiect ultima reprezentatie a acestui show radiofonic. Este (si) un film despre moarte, o moarte blonda si suava, dar ingerul care bantuie culisele si scena pentru a-si alege victima nu face nota discordanta.
Moartea este eclipsata de viata de pe scena, iar fatalitatea sfarsitului iminent nu reuseste sa stirbeasca nimic nici din naturaletea show-ului si nici din barfele aprinse din cabinele de machiaj. Lumea radioului este una aparte, care isi pierde treptat din magie pe masura ce vocile ies la lumina.
In filmul lui