La sedinta de fond funciar ce s-a desfasurat ieri la primarie au fost analizate 60 de dosare. Dintre acestea, 47 au fost respinse, 11 au fost aprobate si 2 au fost amanate. "Majoritatea celor care au venit nu au putut face dovada ca sunt proprietari sau ca ar avea drepturi succesorale. Au mai fost cazuri cand terenurile revendicate erau afectate de unele amenajari, cum ar fi parcuri, strazi, cai de acces sau trotuare", a declarat Lacramioara Vernica, sefa Oficiului Juridic din cadrul Primariei Iasi. Dintre cazurile solutionate, cel mai interesant este cel al unei familii care a castigat patru loturi de teren, fiecare avand peste 3.000 de metri patrati.
Familia Moraru a castigat aproape 15.000 de metri patrati pe langa Gradina Botanica. "Aceasta familie se judeca de mult timp. In cele din urma, au ajuns la Strasbourg, la CEDO (Curtea Europeana a Drepturilor Omului - n.r.), pentru ca li s-a refuzat dreptul de proprietate. In acest proces au fost implicate si Universitatea Al. I. Cuza si fostul Consiliu Popular Rediu", a declarat Lacramioara Vernica. Pe lista cazurilor amanate se afla cazul lui Nicolae Alexandru Suter, cel care a devenit cunoscut prin castigarea vechiului sediu al Starii Civile. "Suter a revendicat 902 metri patrati in strada Dancu nr. 2. Din informatiile pe care le detinem in prezent, aceasta persoana a decedat. De aceea, am hotarat amanarea acestui dosar", a adaugat aceasta.
La sedinta de fond funciar ce s-a desfasurat ieri la primarie au fost analizate 60 de dosare. Dintre acestea, 47 au fost respinse, 11 au fost aprobate si 2 au fost amanate. "Majoritatea celor care au venit nu au putut face dovada ca sunt proprietari sau ca ar avea drepturi succesorale. Au mai fost cazuri cand terenurile revendicate erau afectate de unele amenajari, cum ar fi parcuri, strazi, cai de acces sau trotuare", a declarat Lacram