Fostul preşedinte al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului, Florentin Scaleţchi (foto), a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Bucureşti, la şase ani de închisoare. Decizia poate Fostul preşedinte al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului, Florentin Scaleţchi (foto), a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Bucureşti, la şase ani de închisoare. Decizia poate fi atacată în 10 zile la Curtea de A pel Bucureşti. Florentin Scaleţchi a fost arestat la începutul lunii noiembrie 2006 pentru o serie de infracţiuni de corupţie. Acesta a primit patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, şase ani pentru trafic de influenţă în formă continuată, trei ani pentru luare de mită, şase luni pentru fals intelectual şi încă patru ani pentru trafic de influenţă. Fostul preşedinte al OADO va executa pedeapsa cea mai mare. Pentru una dintre infracţiunile de trafic de influenţă, Scaleţchi a fost achitat. De asemenea, fostul preşedinte al OADO trebuie să suporte cheltuielile de judecată în valoare de 15.300 RON. Ilie Mărginean, zis "Bălăceanu", trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare a traficului de influenţă, în acelaşi dosar, a fost achitat. Florentin Scaleţchi va trebui să restituie şi mita luată de la denunţători: 24.000 de dolari şi 5.000 de euro de la Cristian Gămălie, 24.800 lei de la Florin Daniel Guran şi 17.500 lei de la Ovidiu Sârcă. Magistraţii au decis să ridice şi sechestrul de pe 22.700 lei şi de 9.387 euro, bani din conturile OADO şi ale lui Scaleţchi.
Vicepreşedintele OADO, Gelu Voican Voiculescu, care în prezent asigură conducerea organizaţiei, a criticat dur sentinţa Tribunalului Bucureşti, pe care o consideră "o ruşine, un proces trucat şi o adevărată farsă judiciară".