Cuprinse de valul fuziunilor şi achiziţiilor şi având orgoliul de a deveni concurenţi redutabili ai multinaţionalelor, tot mai multe companii originare din ţări din Europa Centrală şi de Est devin jucători puternici la nivelul întregii regiuni. Putem vorbi, cu siguranţă, de corporaţii est-europene. Producători farmaceutici, reţele bancare sau benzinării cu rădăcini în ţări aflate încă în curs de dezvoltare au câştigat, în ultimii ani, o puternică influenţă re
Cuprinse de valul fuziunilor şi achiziţiilor şi având orgoliul de a deveni concurenţi redutabili ai multinaţionalelor, tot mai multe companii originare din ţări din Europa Centrală şi de Est devin jucători puternici la nivelul întregii regiuni.
Putem vorbi, cu siguranţă, de corporaţii est-europene. Producători farmaceutici, reţele bancare sau benzinării cu rădăcini în ţări aflate încă în curs de dezvoltare au câştigat, în ultimii ani, o puternică influenţă regională.
O explicaţie a acestor creşteri poate fi dorinţa companiilor de a fi cumpărate de unul din marile concerne ale lumii. Florin Pogonaru, preşedintele Central European Financial Services, explică mecanismul, subliniind poziţia României în aceste strategii: „Firmele din regiune îşi fac masă critică cumpărând în România şi, la rândul lor, sunt înghiţite de firmele mai mari. Un exemplu este şi OTE din Grecia. Acest joc de masă critică este cel care ne face să nu mai gândim româneşte, ci regional, iar la rândul lor, jucătorii regionali sunt încorporaţi de jucători globali“.
În ultimele două săptămâni, reflectoarele au fost orientate spre producătorul farmaceutic Zentiva, care a intrat pe două noi pieţe: Ungaria şi Turcia. Compania era deja prezentă în Polonia, Slovacia, Rusia, Ucraina, Bulgaria, România, în trei ţări baltice şi în alte câteva state, unde are o a