„Cu un ochi rizind,
cu celalalt plingind...“
(Replica a lui Claudius din Hamlet, actul I)
Citesc relativ putina presa cultural-literara din tara; mai precis Romania literara, Idei in dialog si Apostrof (la care si colaborez) regulat, destul de des Vatra si 22, intimplator Observator cultural, Dilemateca sau Orizont, cind ajunge si la mine vreun numar... ratacit. Din pacate, sint incapabil sa citesc reviste sau texte lungi prin Internet – probabil o consecinta a virstei (nu singura). Astfel, imi ajung „ecouri“ din cele ce se petrec in lumea noastra literara, ecouri si numai rare ori directe polemici sau texte direct implicate. „Radiografiile“ lui Dan.C. Mihailescu precum si unele luari de pozitie din Romania literara sau din 22 ma intereseaza mult, oricit de departe – sau de aproape – as fi sau m-as simti fata de aceste conflicte sau dispute de idei. Asa ca m-am hotarit si eu sa-mi dau cu parerea – o boala nationala de care, iata, aproape nimeni nu este scutit – in legatura cu, asa-zicind, conflictul dintre generatii, sau promotii, spuneti-le cum vreti.
O noua generatie obligata „sa distruga“
Sorin Alexandrescu, intr-un foarte interesant text aparut in volumul Parodoxul roman, observa – poate pe urmele altora, nu stiu – faptul ca in cultura romaneasca totul reincepe, o ia de la capat, odata cu aparitia unei noi generatii, care se simte obligata „sa distruga“, sa nege, total sau partial, valoarea creatiilor si ideilor generatiei premergatoare. Cred ca trebuie sa intelegem termenul de „generatie“ mai mult cu sensul de „generatie de creatie“, asa cum l-au folosit Tudor Vianu si Mircea Martin, decit in cel biologic, adica durata de 30 de ani. „Diagnosticul“ e mai mult decit interesant si ma gindesc, in cele ce urmeaza, sa-i urmaresc traiectoria, valabilitatea lui din epoca numita „dintre cele doua razboaie“ – departe de a fi om
