Cei care cunosc in amanunt viata lui Edith Piaf vor fi, probabil, contrariati din cauza eludarii din scenariul acestei proaspete biografii a cantaretei franceze (semnata Olivier Dahan si prezentata in fata unui public entuziast la recentul Festival de la Berlin) a unor detalii, prezente si secvente esentiale ale vietii ei. Relatiile cu Jean Cocteau, Charles Aznavour, Yves Montand, Marlene Dietrich, Paul Meurisse ori Eddie Constantine sunt omise total sau amintite intr-o fraza pe parcursul unui film concentrat preponderent pe elemente din memoria afectiva a insusi regizorului. In plus, cel putin in prima jumatate de ora a filmului, optiunea lui Dahan (Deja mort, Le Petit poucet, Les Rivieres pourpres II) de a alcatui un puzzle de flash-back-uri si flash-forward-uri care amesteca scene din frageda copilarie si adolescenta zbuciumata a lui Piaf se dovedeste obositoare si greu de stapanit. Dahan bifeaza onest, dar de multe ori lipsit de discernamant, episoadele (impresionante, desigur) ale copilariei lui Edith, pe strada, trecuta din mana in mana - de la mama cantareata de ocazie la bunica patroana de bordel si, in final, la tatal contorsionist la circ -, perioada de cvasiorbire provocata de o cheratita cronicizata si revelatia unei surse neasteptate de castig: vocea ei singulara, neobisnuit de puternica inca din adolescenta. O data bifate insa aceste faze, obligatorii totusi pentru intelegerea datelor ce aveau sa defineasca ecuatia combustiei permanente a lui Piaf (pasiune, muzica, disperare), filmul capata un suflu neasteptat si o magie extraordinara o data cu aparitia lui Marion Cotillard, interpreta lui Piaf de la 20 pana la 47 de ani - momentul timpuriului ei sfarsit. Fiica de actori si una dintre prezentele prolifice ale cinematografului francez contemporan (are la activ 44 de roluri in filme si seriale, un premiu la Cannes, un Cesar - si alte doua nominalizari