Nicolae Dobrin e un subiect superb si, in continuare, inaccesibil. Dobrin fascineaza, dar e, in mare parte, necunoscut sau prizat intr-o formula falsa, de un public partas la o deformare pioasa. In mod curios, dar nu inexplicabil, legenda care il insoteste si va continua sa il dubleze pe Dobrin e primul si cel mai solid fel de a rata intalnirea. Cel mai mare fotbalist roman al tuturor timpurilor e profund neinteles. Dribland, spre paduri... Imediat dupa aparitia sa precoce si ametitoare, la 14 ani, intr-un meci de campionat al anului 1961, Dobrin a fost confiscat de o perceptie ornata si imprecisa, sentimentala si opaca: mitologia romaneasca a exceptiei magice - acel amestec de lene si dezertare care glorifica daruri naturale misterioase si constata mereu superioritatea modului de viata local asupra retetelor civilizatoare moderne; nudismul smecher al vedetei care se lafaie in spiritualism, n-are nevoie de apa curenta, isi face singur tuica, se plange de toti, se descurca clipind din ochi si dispare la prima incercare serioasa, acuzand complotul si presiunea istoriei vrajmase. Infiat de radiatia ingaduitoare si sentimentala a acestei oglinzi, Dobrin a ajuns la noi cu o aura integrala de erou irepetabil, dar instrainat complet de calitatile sale de baza. Datele de forta au fost inlocuite cu o plasmuire convenabila. Dobrin face, si azi, figura de personaj central al reverentei romanesti fata de fantasma exceptiei geniale. Adevarul, negat cu toata forta poetica a neajunsurilor noastre de mentalitate, e cum nu se poate mai diferit. Dobrin insusi e, fundamental, un personaj ironic si stabil care nu se osteneste sa incalce prejudecati sau sa indrepte deficientele tembelismului general. Oarecum profesoral, stapan absolut pe marele lui avantaj creator, Dobrin nu s-a aplecat niciodata asupra propriei legende, a tolerat cu un zambet vag falsul, iar aceasta absenta adormita a f