O imagine greu de uitat a fost surprinsa, la trecutele inundatii, de catre obiectivele aparatelor de fotografiat. Cadavrul innamolit al unui barbat inecat intepenise intr-o ipostaza grotesc-terifianta, cu degetul mijlociu de la o mana ridicat, intr-un gest ultim de o plasticitate batjocoritoare.
Poate ca nu e o intamplare ca in jurul unui deget mijlociu (si al gesturilor obscene facute cu ajutorul lui) se invarteste, intr-un ametitor carusel, Trimisul nostru special*, romanul lui Florin Lazarescu.
Pentru un prozator cu vocatia, dubla, a povestilor si a realitatilor ce se cer descifrate, e natural ca o asemenea intamplare sa fie introdusa in trama epica si exploatata artistic. Dar in ce fel? Spre deosebire de romanul precedent (Ce se stie despre ursul panda, 2003), cu platitudini ingenios montate, dar nu intr-atat incat sa fie convertite in altceva, proza de fata conciliaza remarcabil cele doua planuri: al faptelor propriu-zise si al regiei lor. Pe de o parte, inregistram numeroase intamplari suculente, evenimente neasteptate, explozive; pe de alta, observam efortul incununat de succes al autorului de a rula acest material intr-un proiect narativ inteligent articulat. De la o carte la alta, Florin Lazarescu este in cautarea unei structuri elastice, deschise, in care sa poata fi integrate cu bune rezultate episoade si franturi epice divergente. Dar succesiunea acestor elemente, pentru a reprezenta mai mult decat un sir de gag-uri, trebuie sa caute si sa dezvolte un nucleu de semnificatii, un nod de retea in care se intalnesc si din care se desprind firele. Fara aceasta organizare, minima ierarhizare simbolica, romanul ar suferi de facilitate, iar autorul, de amatorism.
Nu este cazul cu Trimisul nostru special, excelent construit pe diferitele lui etaje, de la parterul intamplarilor cotidiene la mansarda transcendentala in care protagonistul ajunge. Ta