Mihail Hardau reprezinta emblema involutiei accelerate a invatamintului romanesc postdecembrist, furnizor in principal de generatii de elevi, studenti si profesori de sacrificiu.
Hardau este emblema nepotismului, „spagismului“ si afilierii politice ridicate la rang de „competente eliminatorii“ pentru: modernizarea, descentralizarea si racordarea la piata muncii a „scolii“ din Romania.
Aceste „competente“ au facut ca „reforma educatiei“ sa fie exclusiv o schimbare succesiva de cuvinte, generata de schimbarile succesive in plan politic, cu scopul expres de a acoperi lipsa de finalitate in plan socio-economic a invatamintului romanesc. O lipsa de finalitate care apare cel mai des sub forma: „...pentru o societate si cultura durabile“.
Sau mai poetic: „Sintem pe drumul cel bun si vom pastra calea reinnoirii, doar impreuna“. („Mesaj de 1 Martie“ al dlui ministru Mihail Hardau, cauzat de aparitia „primaverii si in educatie“).
Absenta vreunei viziuni coerente asupra a ceea ce se asteapta de la „produsul finit“ numit „elev“ sau „student“ a condus si conduce la contradictiile flagrant rizibile dintre declaratiile aterizatilor politici in fruntea MEdC, planurile si „strategiile“ lor educative si „rezultatele“ finale ale acestora.
Ultima mo(n)stra: „modernizarea“ invatamintului à la Hardau, redusa la eliminarea focarelor de infectie din scoli, si dotarea cu termopane a acestora, cumulate cu „politicile de resurse umane“ bazate pe vechiul principiu (sub noi palarii): „Mai multi bani pentru mai multa secretomanie si birocratie si 0 bani pentru performanta la clasa, respectiv pentru
finalitate pe piata muncii“. Dl Hardau nu poate sa conceapa o modernizare in sensul introducerii unei selectii, chiar reevaluari a profesorilor - de orice virsta - pe criterii de competenta si personalitate. (Cite teste de inteligen