Ce bine că pot scrie asta înaintea meciului cu Olanda! Presimt (99%) că n-o să am multe de spus, după. Dacă, prin minune, ne vom fi făcut nevoile în scăldătoare, n-o să mai fie loc de Ce bine că pot scrie asta înaintea meciului cu Olanda! Presimt (99%) că n-o să am multe de spus, după. Dacă, prin minune, ne vom fi făcut nevoile în scăldătoare, n-o să mai fie loc de ditirambi. Aşa că, acum, pot să bat fierul cât e cald. Când vine vorba să alcătuim lotul Naţionalei, noi (antrenori, suporteri şi ziarişti) cu greu putem strânge laolaltă mai mult de un pumnişor de nume. Nici alea nu sunt scutite de controverse (vezi toată gălăgia din jurul lui Dorinel Munteanu). Numai câţiva jucători pot sta cu fruntea sus (printre ei, Dani Coman - cel huiduit, sau Mutu - cel şi mai huiduit), ceilalţi aspirând în continuare la statutul de speranţe eterne. Intraţi, de curiozitate, pe forumurile microbiştilor (cele mai triste forumuri din lume) şi adăstaţi puţin în camera de lectură. Nu numai că nimeni nu are treabă cu subiectul, dar bine că internetul nu e ceva fizic, concret, că ar fi ecranele pline de sânge! Ei - o să spuneţi - şi ce e aşa de bine? Păi, e bine că, măcar acum, vedem subţirimea fotbalului românesc. Între marile şi micile echipe europene sunt distanţe astronomice, cantitativ şi calitativ. Încă o dată, nu talentul lipseşte (el e distribuit, Dumnezeu mi-e martor, în mod egal tuturor popoarelor), ci exploatarea talentului de către om. Uite, Mirel Rădoi nu mai e unsul lui Gigi pe pământ. Cu guriţa lui s-a declarat apt pentru Naţională, pe orice post îl vrea antrenorul. Şi asta nu pentru că el s-a schimbat, ci pentru că s-a modificat regulamentul de ordine interioară. Au dispărut amicii tradiţionali, eternii câştigători, şi au apărut echipele care visează cu ochii deschişi la victorie şi la titlu. Galaţiul e o încântare: joacă, pierde sau câştigă, dar face spectacol. Rapidul ş