Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal in cancelariile unor scoli iesene

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 20 martie 2007 ·

Aproape 150 de dascali ieseni trebuie sa-si pregateasca bagajul de plecare din unitatile de invatamant in care au predat o viata intrega. Din cauza scaderii populatiei scolare, o parte dintre cadrele didactice iesene vor intra in restrangere de activitate. Cei mai afectati de numarul scazut al elevilor sunt invatatorii, restrangerile din randurile acestora ridicandu-se la peste 80 de asemenea cadre didactice care trebuie sa isi caute de lucru in alte scoli. Una dintre unitatile de invatamant cel mai afectate de scaderea populatiei scolare este Scoala Elena Cuza din Pacurari, unde patru invatatori vor intra in restrangere de activitate.

Alte cinci posturi fara viabilitate sunt si la Scoala Dimitrie Sturdza si la Grupul Economic de Turism. Valul de restrangeri la invatatori este cauzat de faptul ca peste 70 de clase la invatamantul primar nu vor mai fi realizate in anul scolar 2007-2008. Invatatorilor le urmeaza profesorii de matematica, unde sunt 15 restrangeri, profesorii de la disciplinele tehnice si fizica. Conform graficului stabilit pentru miscarea personalului didactic, pentru urmatoarea perioada inspectorii de personal trebuie sa se ocupe de centralizarea si afisarea locurilor din invatamantul preuniversitar dupa vacantare. Din posturile libere, cei aproape 150 de dascali vor fi nevoiti sa-si caute scoli la care ar putea sa-si continue activitatea. Anul trecut au fost tot aproape 150 de cadre didactice care au fost nevoite sa intre in restrangeri, iar cei mai multi au fost tot invatatorii. Restrangerile de activitate reprezinta primul pas facut pentru miscarea personalului didactic. "Incercam sa rezolvam aceste restrangeri de activitate prin detasarea pe posturile rezervate sau prin oferirea de posturi ca educatori pentru cei care au dubla specializare sau altii vor merge pe posturi de profesori asta daca au acest drept. Noi speram ca o treim

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 41 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°