Un volum cu studii, eseuri şi ilustraţii despre primii cinci ani petrecuţi de cel mai mare sculptor român, Constantin Brâncuşi, la Paris (1905-1910), "Brâncuşi Geneza", realizat de Ion Pogorilovschi, a fost lansat miercuri, la Institutul Cultural Român.
Volumul conţine studii adunate de Pogorilovschi din anul 1995, dar şi peste 400 de ilustraţii cu sculpturile lui Brâncuşi. "Am scris eseuri, studii de sine stătătoare fără gândul că le voi acumula într-un volum, ideea a venit acum doi ani", a declarat autorul volumului.
Ilustraţiile au fost preluate din albume străine de prestigiu, "direct sau indirect", şi prelucrate de tehnoredactorul Alex Drogeanu, fiul Doinei Uricariu, cea care semnează postfaţa volumului.
"România deţine performanţa pe plan modial în legătură cu cărţile despre Brâncuşi, există un colectiv important de 'brâncuşiologi', cărţi despre Brâncuşi au apărut peste 100, dar cifra este subiectivă", a declarat Ion Pogorilovschi pentru NewsIn.
Ion Pogorilovschi prezintă în volumul lansat miercuri seria "Danaidelor", "Sărutul" şi "Cuminţenia Pământului" şi celebra lucrare "Măiastra" şi analizează toate sculpturile cuprinse în aceste serii tutelare.
"Cred că dacă s-ar fi dat Premiul Nobel la sculptură, cultura română ar fi rezolvat demult această problemă", a spus sculptorul Vlad Ciobanu, unul dintre cei prezenţi la lansarea de miercuri.
În muzee şi în colecţiile private din România există în jur de 100 de lucrări de Constantin Brâncuşi, aproximativ 50 de sculpturi, desene şi schiţe şi circa 50 de fotografii, a spus pentru NewsIn istoricul de artă Mihai Oroveanu, în luna februarie.
Foto Wikipedia Un volum cu studii, eseuri şi ilustraţii despre primii cinci ani petrecuţi de cel mai mare sculptor român, Constantin Brâncuşi, la Paris (1905-1910), "Brâncuşi Geneza", realizat