Pare din ce in ce mai greu sa iti pastrezi calmul si dreapta masura in vacarmul ce a cuprins, treptat, toate sferele vietii publice autohtone. Frenezia distrugerii, de care s-a molipsit intreaga clasa politica, se extinde si asupra scenei culturale, tulburind si mai mult apele realitatii autohtone. Senzatia pe care o am, urmarind inevitabilele talk-show-uri sau deschizind presa zilnica, este ca ne-am reintors cumva in zilele de maxima confuzie de la inceputul anilor ’90, cind se putea spune orice despre oricine, cind se traia intr-o permanenta tensiune si incertitudine, cind nu mai stiai prea bine nici cine iti sint adversari si cine prieteni, iar existenta cotidiana se derula sub semnul instabilitatii.

Sa nu se fi schimbat oare nimic in modul nostru de a reactiona si de a actiona, in tot acest timp, desi in viata publica a inceput sa-si faca simtita prezenta o noua generatie? Raspunsul nu e usor de dat, pentru ca a nega transformarile reale produse in societatea romaneasca in intervalul de timp scurs de la inceputul anilor ’90 pina astazi ar fi pe cit de nerealist, pe atit de contraproductiv. Multe s-au schimbat, intr-adevar, de la legislatie la institutii – create, majoritatea, dupa model occidental –, de la oamenii din prim-planul scenei publice (desi unii par sa se fi eternizat, au aparut, totusi, si figuri noi) la structura si mentalitatea electoratului autohton. Cu toate acestea, ceva a ramas mereu la fel si, din pacate, e vorba de un aspect esential – dispretul total al societatii romanesti pentru profesionisti, desconsideratia abia mascata pentru efort, fie el intelectual sau fizic, ca si dezinteresul fata de formarea si pastrarea specialistilor. Asa se face ca acum, cind Romania a devenit membru al UE, exodul competentelor nu s-a diminuat, ci, dimpotriva, s-a accentuat, iar efectele se fac simtite la toate nivelurile vietii sociale.

@N_P