Romania nu traverseaza o simpla criza politica, ci un episod din criza constitutionala perpetua, provocata de fragmentarea puterii executive intre presedinte si prim-ministru. Aceasta problema nu poate fi rezolvata decat prin deplasarea actualului sistem semiprezidential fie spre o republica prezidentiala, fie spre una parlamentara.
Constitutia ofera presedintelui legitimitate maxima si doar putere indirecta sau simbolica. Este ales direct de populatie, vine la Cotroceni cu un program politic. Odata ales, nu detine insa puterea executiva reala, ci o transfera unui prim-ministru, pe care el il desemneaza si
Parlamantul il aproba. Puterea sa de influenta depinde de conditiile politice.
Sa ne amintim cata cerneala a curs in presa intre 2000 si 2004 despre conflictul intre palate, desi ambii locatari apartineau aceluiasi partid. Ion Iliescu a numit patru premieri: Roman, Stolojan, Vacaroiu si Nastase. Cu doi dintre ei a avut conflicte, Stolojan a stat prea putin pentru a apuca sa intre in coliziune. Pe Roman l-a debarcat prin mineriada.
Presedintele Constantinescu a numit trei premieri, iar cu doi dintre ei a intrat in conflict. Sa ne amintim de debarcarea lui Radu Vasile, prin intelegere intre Constantinescu si o parte din PNtCD. Premierul s-a inchis atunci in birou si refuza sa demisioneze. Iti vine sa zambesti cand auzi cum il maltrateaza acum Basescu pe Tariceanu, participand la sedintele de guvern.
Practic, de la instaurarea acestei republici, conflictul intre presedinte si prim-ministru a fost regula, nu exceptia. Schimbarea constitutionala din 2003 a interzis expres presedintelui sa-l demita pe premier, luandu-i un drept pe care nu il avea nici pana atunci. Doar am mai golit putin de continut functia prezidentiala, accentuand tensiunea intre legitimitatea maxima si atributiile rarefiate.
Interpretare
