Cine ar fi crezut ca Banca Nationala a avut aportul sau in migratia fortei de munca? Ei bine, la aceasta concluzie au ajuns oamenii de afaceri autohtoni care spun ca cea mai nefasta influenta asupra nivelului de retribuire a fortei de munca a avut-o in ultimii trei ani politica financiar-monetara a Bancii Centrale. Astfel, potrivit Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, angajatorii au trebuit sa faca fata efectelor insumate ale ratelor inalte de dobanda ale bancilor comerciale, corelate cu dobanda de referinta a Bancii Nationale si totodata deprecierii sustinute a euro si dolarului.
"Astfel, costurile de productie au fost majorate artificial prin practicarea unor dobanzi in lei duble sau triple fata de dobanzile la creditele apelate de catre firmele concurente din alte tari, iar incasarile au fost diminuate corespunzator intaririi artificiale a monedei nationale", a declarat Constantin Savu, presedinte al Uzinsider, membru AOAR.
Acesta afirma ca intarirea monedei nationale este artificiala, referindu-se la "specula pe leu cauzata de dobanzi inalte de referinta cumulata cu aprecierea leului cat si cu operatiunile curente de sterilizare a excesului de lichiditate, in acest fel leul nefiind lasat sa fluctueze normal pe piata, ca orice marfa".
"Acumularile negative se vor consolida"
Afaceristii romani sustin ca numai in anul 2006 producatorii au trebuit sa faca fata unor dobanzi medii in lei de circa 15%, unei aprecieri a monedei nationale de 8,7 procente si a unei inflatii de 4,8%. "Influentele amintite, respectiv diferentele de nivel al costurilor energetice, al taxelor si impozitelor, a costurilor de creditare, precum si diminuarea drastica a veniturilor prin deprecierea euro si a dolarului, determina o presiune inacceptabila asupra nivelului de salarizare si a capacitatii de investire, singurele asupra carora angajatorii