Apele maloase, maronii, curgeau la vale, amestecand in spuma lor murdara sipci de gard, crengi rupte, ustensile de gospodarie, hoituri de pasari si vite umflate. Cutia televizorului abia de mai putea incapea furia dezlantuita a viiturii. Ravagiile sale erau sugerate de realizatorii de stiri printr-un generic terifiant, fixat in josul ecranului: "Romania sub ape". Nimic nu se compara, ca impact asupra sensibilitatii publice, cu un reportaj din zona calamitata, e ca o transmisie directa dintr-un teatru de operatiuni militare. Inundatiile au ajuns sa fie in ultimii ani marele test ce dezvaluie, brutal si tragic totodata, vulnerabilitatea infrastructurii interne si reteaua ciuruita a sistemului administrativ romanesc. O singura institutie iese mereu intarita de pe urma acestui potop: presa. In ciuda apocalipsei ce-l inconjoara, jurnalistul TV, dislocat pe teren, va prezenta energic, stapan pe sine, proportiile flagelului si disperarea muta a localnicilor. Microfonul din mana ii confera, s-ar zice, o forta magica asupra apelor. Echipamentul specific – pelerina de ploaie, impenetrabila, cizmele de cauciuc invelindu-i pulpele pana mai sus de genunchi – transmit un mesaj subliminal: reporterul nostru este un dur, el relateaza din orice pozitie, in ciuda intemperiilor, executand adevarate cascadorii de dragul unui reportaj autentic. Peste putin timp, profesionistul media va trece in spatele cadrului, pentru a permite din nou imaginilor sa vorbeasca, dar si martorilor vii ai dezastrului. Ecranul se umple de fata brazdata de riduri a unei batrane, care raspunde printre sughituri de plans intrebarilor piezise ale corespondentului TV: "Ce faceati cand a venit viitura? Cate bunuri ati pierdut? V-a ajutat primaria?" Imaginile trepideaza precum secventele cu soldatii americani surprinsi intr-o razie la periferia Bagdadului, pentru ca, in cele din urma, cameramanul sa faca un blow-up