O colectivitate asupra careia apasa un puternic mecanism represiv va avea tendinta sa isi gaseasca forme periferice sau camuflate de opozitie. Devenita incapabila de o reactie organizata, se va retrage catre o opozitie difuza, manifestata la nivel individual si in domenii din ce in ce mai diverse si mai greu de controlat si sanctionat de catre opresor. Va ramine, bineinteles, speranta ca aceste atitudini private, devenite paradigmatice, vor reusi sa insufle la momentul potrivit energia necesara unei desteptari la scara publica. Din pacate, acest lucru nu s-a intimplat in Romania secolului al XX-lea.
Imediat dupa ce au venit la putere, comunistii au decapitat societatea civila, manipulind si indoctrinind restul populatiei, redusa la starea de masa. Lipsa unui spirit civic exersat a privat Romania de singura forma posibila de opozitie organizata, din moment ce elitele politice si culturale au fost eliminate. Acelasi scenariu s-a aplicat si in celelalte tari ocupate de comunisti, cu rezultate foarte diferite. in Ungaria si Cehia, de exemplu, societatea a reusit sa se opuna cu succes mecanismelor represive, atit in mod pasiv – prin neducerea la indeplinire a directivelor comuniste, cit si in mod activ, prin revolta. Polonia a reprezentat un caz special, deoarece a suferit o dubla eliminare a elitelor, in timpul nazistilor si in timpul comunistilor. Totusi, societatea poloneza a reusit sa depaseasca stadiul martirajului personal si sa se organizeze in cele din urma, mai ales in jurul bisericii catolice. Romania reprezinta insa o trista exceptie.
Citeva alternative posibile
Daca intr-o prima faza represiunea comunista a desfiintat organizatiile societatii civile, obligind-o sa se manifeste camuflat si periferic (lucru comun tuturor tarilor comuniste), o a doua faza – cristalizarea unei noi vieti civice – nu a mai existat in Romania. Fie or