Cind ma gindesc ca trimit acest al unsprezecelea curier Observatorului cultural, am impresia ca sint deja un veteran al excelentei reviste, una din acele semnaturi de ziar care sint precum o fotografie ingalbenita a unui unchi mort in razboi de multa vreme, nici nu mai stii in care razboi... Toate bune la Paris, unde iarna s-a reintors tocmai cind incepusera sa se astearna prosoapele de plaja pe malul Senei, in partea cea mai insorita, dinspre Tuileries.
A trebuit sa se stringa totul in fata iminentei unei noi furtuni de zapada, si cind zic zapada, sint prea dragut, pentru ca n-am avut pina acum decit trei sau patru zile cu adevarat friguroase. Totul s-a petrecut ca si cind iarna, care n-a apucat sa-si faca de cap, i-ar fi zis primaverii: „Ia stai! Nu asa repede!“
E poate ceea ce par sa-i sugereze lui François Bayrou si profunzimile corpului electoral: „nu asa de repede, sa nu crezi ca jocurile sint facute“. in clipa in care scriu aceste rinduri, dl Bayrou e plecat pe l’ile de la Réunion; intilnirea de saptamina trecuta, de la Zénith de Paris, s-a incheiat cu bine, eram de fata. Parca am fi asistat la un concert Rolling Stones. Cel putin la inceput, cind candidatul prezidential a sosit cu o jumatate de ora intirziere, sub flash-urile orbitoare, primit cu urale de multime. in rest, un discurs de cel putin doua ore, pe care l-as fi inlocuit cu placere cu un concert de Rolling Stones (se intorc la Paris in iunie, anul acesta). Dl Bayrou a tinut sa sublinieze, inca o data, faptul ca el insusi a fost nevoit sa-si cistige existenta de la o virsta frageda. A criticat CAC 40* – lucru care nu-l costa prea mult – si a reamintit cit de mult isi doreste sa fie „Presedintele Poporului“. A fost un discurs plictisitor, intrerupt din cind in cind de aplauze intelepte, un discurs prezentat jurnalistilor inclusiv in versiunea tiparita. Dl Bayrou nu e un bun o