Conflictul care a devenit public intre cercetatorii Institutului de istorie si teorie literara „G. Calinescu“ si directorul institutiei, fost presedinte al Academiei Romane, fost Eugen Simion, nu este decit ultima zbatere, cea mai spectaculoasa, din agonia cercetarii romanesti institutionalizate in domeniul literaturii. Moartea cercetarii, mai exact uciderea ei, a inceput acum mai bine de 30 de ani, in 1975, cu „reorganizarea“ institutelor de cercetare, din care au fost indepartate toate persoanele indezirabile politic, dupa criteriile acelui an. De atunci pina acum, forurile au vegheat cu o vigilenta neobosita pentru ca in aceste focare de infectie ideologica sa nu se manifeste cumva virusii creativitatii, ai gindirii originale, ai interpretarilor care sa rastoarne ierarhiile de valori stabilite o data pentru totdeauna de cine trebuie sa le stabileasca, ai incercarilor nesigure de a merge pe cai nebatatorite in cercetarea literara si a mai pretinde, cu insolenta, a fi platit, oricit de modest, pentru asta! Anul 1989 nu a adus nici o schimbare in orientarea cercetarii academice. Opera de demolare a oricaror tentative de a se sustrage controlului gindirii, inceputa cu succes de acad. Zoe Busulenga, a fost adusa la perfectiune de demnul ei succesor, acad. Eugen Simion.
DGLR, inegalabilul edificiu al culturii nationale
Conceperea unor marete planuri care sa duca cercetarea pe noi culmi, mai luminoase, ale rezultatelor dirijate a fost si va ramine semnul consacrarii de catre cel mai inalt for cultural national, pastratorul neclintit al marilor traditii de munca si de lupta intrupate in cei mai buni fii ai poporului ginditor. Istoria acestor ani nici nu a inceput inca a fi scrisa. Un minunat prilej de a o incepe ni-l ofera apropiata aniversare – in 2008 – a 75 de ani de neobosite stradanii din partea celui care a condus Academia Romana si Institutul „G.
