Am auzit de multe ori, despre un oraş sau altul, că "e un oraş mort". Cu timpul, am înţeles însă că secretul e să nu-i crezi întru totul pe cei care spun că trăiesc într-un "oraş mort". Mai ales că majoritatea sînt trecuţi de 50 de ani. Iar în Giurgiu, din cei aproape 70.000 de locuitori, 30% sînt pensionari. Unii se strîng în centrul oraşului, lîngă Turnul cu Ceas, construit la sîrşitul secolului al XVIII-lea, pe cînd Giurgiu era raia turcească. (E o imagine pe care o vezi frecvent în oraşele de provincie şi care-ţi aminteşte de bătrînii de la ţară care stau la poartă cît e ziua de lungă.) Dacă-i întrebi despre viaţa oraşului lor, îţi răspund, simplu, că e un oraş mort şi încep să numere pe degete fabricile care s-au închis: Combinatul Chimic, Şantierul Naval, Întreprinderea de Maşini Grele... Poate că cei care s-au "bucurat" cel mai mult cînd s-a închis Combinatul Chimic din Giurgiu au fost... bulgarii, care s-au plîns ani la rînd că plantaţiile lor cu trandafiri (din care se făcea vestita dulceaţă) erau distruse de clorul produs de combinat şi care se simţea uneori în aer, pe stradă. După Revoluţie, cînd Combinatul Chimic s-a închis (mai întîi o secţie, apoi încă una...), autorităţile din Giurgiu şi cele din Ruse au fost date de exemplu la nivel naţional pentru cum au ştiut să rezolve problemele de mediu transfrontaliere. (Anul trecut au punctat încă o acţiune transfrontalieră: stîrpirea ţînţarilor - o adevărată pacoste pentru cele două oraşe de pe malul Dunării.) Mă întorc la bătrînii de lîngă Turnul cu Ceas. Cred că, pentru ei, oraşul e "mort" pentru că, de fapt, nu mai e ca altădată. Dar, el se transformă. E altceva.
Viaţa nu e roz. Dar miroase a mititei
Oraşul e curat şi are cele mai multe străzi asfaltate. Printre blocuri, au apărut părculeţe. Şcolile au o faţă nouă, sînt proaspăt renovate. S-au construit cîteva blocuri sociale, iar acum "se
