Aducator de stegulete in perioada pre-aderare, sistemul de protectie a copilului a fost un fel de bebelus mosit de toata lumea. Inainte cu cateva luni de 1 ianuarie 2007, toti factorii de decizie se agitau sa faca ceva in ceea ce priveste drepturile copilului in tara noastra. Si se pare ca, pe de-o parte, au reusit. Sistemul mult blamat inainte, care a fost izvor nesecat de fotografii si articole aparute cu precadere in presa internationala, dar si in cea mioritica, a ajuns, incet, incet, la standarde aproape normale. Spun aproape pentru ca lipsa fondurilor se vede si in acest domeniu. Evident! Numai ca ideea oamenilor conform careia centrele de plasament ar o fi gura de iad, este total eronata. Am auzit si eu ca inainte asa era. Mai mult decat atat, prin targ umbla o gramada de povesti despre orgiile si nenorocirile care se intamplau in anii din apropierea Revolutiei in orfelinate. Insa, acum, situatia este mult mai roz. Conditiile sunt umane si, mai mult decat asta, in unele centre sunt chiar peste asteptari. In judetul nostru, cel putin, s-au facut progrese, in ciuda problemelor si a piedicilor inerente vremurilor prin care trecem. Progresul a fost vazut si de baronesa Emma Nicholson care a spus la sfarsitul saptamanii trecute ca sistemul de protectie a copilului din tara noastra a fost reformat in profunzime, dar mai exista deficiente in ceea ce priveste infrastructura institutiilor de ocrotire a copiilor cu dizabilitati si personalul calificat. Mare dreptate are madama. Chiar asa este. Dar nu cred ca mai are sens sa reluam vesnica discutie a mentalitatii romanilor. Si cum, intr-o tara care se vrea europeana, copiii cu handicap mintal sunt priviti ca niste monstri. La fel si cei cu handicap fizic. Si asta fara a se tine cont ca in tarile cu adevarat dezvoltate, integrarea in scoala normala se face si in cazul acestor categorii. La noi, nu! Scolile speciale v