Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii voteaza suspendarea

Publicat in Romania Libera, miercuri 4 aprilie 2007 · ·

Premierul Calin Popescu Tariceanu este hotarat sa ceara parlamentarilor liberali sa voteze suspendarea lui Basescu. Astazi este programata sedinta in care Curtea Constitutionala adopta o decizie in privinta suspendarii lui Basescu.

liderul pnl le-a spus unor

apropiati ca despartirea de PD inseamna si votul parlamentarilor liberali pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu. Potrivit unor surse din partid, nu a contat doar "trocul" cu PSD - vot la suspendare contra votul in favoarea Executivului. Liberalii au calculat ca oricum Traian Basescu va ataca PNL si ca nu mai are nici un sens sa evite conflictele cu seful statului. Una dintre variantele discutate anterior la varful PNL era amenintarea lui Traian Basescu cu votul la suspendare pentru a obtine de la seful statului semnatura pe lista noilor ministri. Insa aceasta strategie a fost demolata de faptul ca presedintele Traian Basescu a anuntat ca nu va negocia cu nici un partid politic voturile pe subiectul suspendarii.

"Noi stiam ca o asemenea decizie s-ar putea lua doar dupa ce Curtea Constitutionala se va pronunta in privinta suspendarii sefului statului. Chiar daca avizul Curtii este consultativ, in cadrul partidului se discutase sa tinem seama de opinia judecatorilor de la Curte", comenta, ieri, un parlamentar liberal. Alti liberali pretindeau ca ei nu ar dori sa voteze in favoarea suspendarii presedintelui, dar presedintele Traian Basescu ii obliga la o astfel de decizie.

Pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu este nevoie de votul a 235 de parlamentari. Pana acum, demersul de suspendare a fost insusit la nivel oficial doar de PSD, PRM si PC. PSD are 150 de parlamentari, PRM – 47, PC – 31. In total este vorba de 228 voturi, ceea ce inseamna ca ar mai lipsi sapte voturi pentru suspendare. Voturile in plus ar urma sa fie culese de la PNL - 73 de parlamentari sau din grupu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum o ora
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 2 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 2 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 49 minute
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum 2 ore
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum o ora
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Zelenski a ajuns în Elveția unde va participa la summitul privind pacea în Ucraina. Rusia nu a fost invitată

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit vineri, 14 iunie, în Elveţia, unde a doua zi va începe o conferinţă privind pacea în Ucraina, ce va reuni zeci de şefi de stat şi de guvern, transmit AFP şi Reuters. Kievul speră să obţină de la 'Con

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°