Oficial, razboiul (in urma caruia doua ministere, unde, cel putin in aceasta perioada, trebuia sa se lucreze la capacitate maxima, sa se continue reformele, sa nu existe niciun spasm care sa le conturbe activitatea, care sa le lase cu temele nefacute in fata unui nou raport al Comisiei Europene, au fost decapitate fara explicatii plauzibile si credibile) a pornit de la niste rani netratabile aduse orgoliului unui sau unor inalti politicieni. Exista, insa, indicii ca la baza acestei ultime rabufniri - soldate cu o restructurare guvernamentala care nu se poate lauda cu selectii inspirate de personal - ar sta o lupta pe putere si pe libertate. Libertate care, o data amenintata de dosare penale, fie ele de evaziune fiscala, de bancruta fraduloasa, de deturnare de fonduri, de spalare de bani, e greu de pastrat fara putere.
In decembrie 2004, romanii - satui de simulacre de procese de mare coruptie, de scoateri perfide de sub urmarire penala a unor politicieni ai zilei ori ai unor protejati ai acestora, de impunitatea nejustificata de care acestia se bucurau, de nesimtirea cu care, oficial, blamau coruptia si neoficial o iubeau pana la veneratie - au dat de fapt un vot anticoruptie. In scurt timp, insa, o parte din cei care au castigat alegerile tocmai datorita acestei promisiuni si-au dat, se vede, seama (sau au fost constransi de imprejurari si compromisuri sa o faca), de faptul ca libertatea lor sau a prietenilor e mai presus de o promisiune electorala.
Nu au fost putini cei care au intuit si au profitat de bresa creata intre cei care voiau si vor sa mearga cu dosarele de mare coruptie mai departe si cei care nu mai vor sau nu mai pot. Si de aici a mai fost un pas pana la neoficialul partizanat anticoruptie intre indivizi declarati oficial adversari politici si pana la coalitia transpartinica impotriva Monicai Macovei, considerata un om de incredere al prese
