Motto:
Cinicul este cel care stie pretul tuturor lucrurilor si valoarea nici unuia
Parte a unui program public de echipare a orasului cu instalatii moderne pentru aprovizionare, Hala Obor este singura realizata dupa un proiect datind din 1937. (Celac/Carabela/Lapadat, 2005: 95)…
…ajuns, la 70 de ani, cloaca maxima a cartierului, spatiu-dejectie care ar putea zdrobi vizual orice neo-realism italian: la intrare, acolo unde eleganta linie a copertinei de altadata nici ca se mai vede de fumul carnurilor fripte, o doamna minoritara corpolenta alerga bagindu-si si scotindu-si… in goana fortata dupa un puradel; in portic, trei barbati aruncau catre calea ferata resturile nemincate de salam ieftin; apoi flegmau profund pe paviment, in timp ce se usurau pe stilpii porticului; doi ciini, in Hala, amusinau pe linga mieii atirnati si legati la cap cu pungi multicolore de plastic; babute in pardesie antice negutatoreau biscuiti depusi in pungi de plastic de miini infecte, cu unghii negre; un alai de muste ritma auditiv atmosfera; pe o taraba mizera, slapi albastri, piine si biscuiti spritati arsi, intr-o plasa transparenta.
Am urcat „la tribuna“ (pe scari, duhoarea de la sol se atenueaza, iar sus procentul de aer respirabil e mai bun, poate cu 5, poate cu 10%). Aici se serveste mincare, daca doriti chiar si calda. Dar mesele erau ocupate, toate, ba de barbati care beau spirtoase, ba de cetateni comunitari bine hraniti care discutau despre comertul cu telefoane si te evaluau scurt cu sentinta „’ai siktir, ba!“.
Si intreg acest cosmar piranesian trona, ca un remember biblic de „uriciune a pustiirii“, intr-un pintece interior de un rafinament incredibil – o lacra modelata cu migala de maestru, despartita de cer doar de o pinza vitrata (acum) murdara…
In hala de peste lipsa de aer era aproape solida; totul era de un alb cenusiu, orna
