Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romsys: Afacerile au scazut pentru ca statul a fost practic absent de pe piata IT anul trecut

Publicat in Ziarul Financiar, joi 5 aprilie 2007 ·

Compania Romsys, unul dintre cei mai mari integratori de solutii IT&C de pe piata locala, a inregistrat anul trecut un profit brut de 5,8 mil. dolari (4,6 mil. euro) la o cifra de afaceri de 32,4 mil. dolari (25,8 mil. euro), ambii indicatori fiind in scadere fata de anul precedent. Compania a avut in 2005 o cifra de afaceri de 39,2 mil. dolari (31,5 mil. euro) si un profit brut de 11,1 mil. dolari (8,9 mil. euro).

"Scaderea cifrei de afaceri se datoreaza unor factori previzibili. Romsys are o activitate orientata pe proiecte, iar multe dintre acestea se intind pe o perioada de ani de zile, au o anumita sezonalitate. Am inregistrat varfuri de activitate in 2005, lucru care nu s-a intamplat in 2006. Anul acesta si urmatorul vom avea insa din nou un maximum de activitate din punct de vedere al proiectelor", a declarat pentru ZF Marius Cojanu, presedinte si proprietar al companiei. "Rezultatele erau previzibile si nu sunt ingrijoratoare pentru noi. In acest an estimam ca ne vom majora cifra de afaceri cu 30% fata de 2006. Dupa evolutia businessului din primul trimestru suntem increzatori ca ne vom atinge obiectivul", a adaugat el.

In ceea ce priveste factorii care au determinat scaderea cifrei de afaceri, Cojanu a mentionat si absenta unor proiecte majore de informatizare desfasurate de stat - situatie reclamata si de alti jucatori din piata IT, printre care Omnilogic, cel mai mare distribuitor de produse IT&C de pe piata locala. "Statul a fost practic absent de piata IT anul trecut", a spus Cojanu. Conform lui, contractele cu sectorul public reprezinta circa 12-15% din cifra de afaceri Romsys.

Marius Cojanu afirma ca, "in ciuda anului dificil", compania a investit in 2006 circa 6 milioane de dolari, suma fiind directionata, printre altele, in mutarea intr-un nou sediu si extinderea si trainingul echipei de angajati. Numarul de angajati a crescut l

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°