(Corina Suteu, director al ICR – New York)
In pregatirea intilnirii din aceasta seara mi-am amintit de prima mea calatorie in Occident, in 1987. Ieseam din Romania, o tara atit de gri, si mi-am pierdut cunostinta dupa o prima zi de avalansa a culorilor asupra mea, intr-un magazin de dulciuri din Londra. Am aflat mai tirziu ca asta se numeste „sindromul lui Stendhal“, e reactia creierului nostru la o forma de agresiune emotionala neasteptata, provocata de prea multa „frumusete“. Un eveniment Norman Manea, prilejuit de inalta distinctie prezidentiala, eveniment la care marele scriitor e insotit de prietenii sai Orhan Pamuk, Philip Roth si Robert Silvers (fondatorul si directorul New York Review of Books) m-a determinat sa imi amintesc de acest episod.
Ma temeam ca nu voi face fata conditiei muritorului de rind inaintea celor mai talentati si a celor mai frumosi in spirit…
Din fericire, n-a fost asa. Pe intreg parcursul serii am putut sa ma gindesc iar si iar la extraordinara nevoie pe care o are generatia mea de repere, la faptul ca, in realitate, ceea ce am inteles in ultimii 17 ani este ca democratia e o notiune atit de fragila in practica ei cotidiana, dar si cu mult mai complexa decit ne-am obisnuit sa credem.
Literatura lui Norman Manea ne arata, cred, cit de importanta e negocierea principiala, de zi cu zi, a spatiului necesar democratiei, a responsabilitatii noastre individuale ca acest spatiu sa fie intretinut si protejat cu inteligenta si subtilitate. Ea ne ajuta sa meditam la gradul in care toate gesturile noastre interioare, toate convingerile si valorile pe care le aparam si pe care le reprezentam pot avea consecinte in realitatea imediata a modului in care ne putem defini drept fiinte libere, autonome, stapine pe destinul lor. Este o lectie de care generatiile tranzitiei post-comuniste au, in continuare, atita
