Recentele evolutii ale evenimentelor (de presa si de public) legate de nominalizarile la Gala Premiilor Uniter, dar mai ales articolele din numarul trecut, ale Iuliei Popovici si Liviu Ornea, m-au obligat la un punct de vedere exprimat public. intr-un fel, amestecul de confuzie mediatica intretinuta, de neprofesionalism si de rea intentie nu poate fi ignorat, nici nu te poate lasa indiferent. Daca un critic cu decenii de vechime in breasla poate sa-si asume opinii care nu sint numai alaturea cu drumul, ci produc si un asemenea bulgare de zapada de confuzie, atunci si eu, ca parte direct implicata, am macar dreptul de a fi „un om cu opinie“.

Iata opinia, argumentata de principii si de metodici:

Scrisoarea noastra deschisa, din 20 martie, nu incrimina, asa cum domnului Caramitru i-a placut sa minimalizeze, numai antepronuntarea doamnei Alice Georgescu. Noi nu sintem (nici cei trei nominalizati, nici ceilalti semnatari, membri ai echipelor de cercetare) artisti cu hachite. Iar celelalte iesiri in presa – de la Andrei Serban la George Mihaita – nu au nici o legatura cu protestul nostru. Despre antepronuntare, lucrurile ramin asa cum am vorbit, fiindca – fara a fi data publicitatii – componenta juriului era de notorietate, in lumea teatrala, inca din 1 martie.

Cu totii o stiam. Daca aceasta e o simpla problema formala, atunci e limpede: chestiunile de substanta nu il preocupa pe presedintele Uniter. Asa ca le reamintesc:

Ma refer mai intii la faptul ca „membra cu opinii“ a juriului al doilea considera ca cercetarea teatrala si programele proiective-prospective nu fac parte din actul critic. Nominalizarile s-ar referi numai la „activitatea de profil curenta“, adica activitatea jurnalistic-cronicareasca. in principiu, afirmatia e o pura gogomanie. in speta, ea e semnul unei drastice frustrari personale, care jigneste eforturile unor ec