Cazul cameramanului "cazut la datorie" inaintea derby-ului dintre Dinamo si Steaua, de la sfarsitul saptamanii trecute, a bulversat opinia publica. Toate ziarele si posturile TV au incercat sa-i gaseasca pe suporterii care s-au napustit asupra unuia care n-avea nicio vina. S-au vehiculat ipoteze, s-a aruncat vina de la unul la altul, s-au cautat vinovati, dar mai ales scuze. Jandarmeria spune ca nu a facut nimic pentru a nu incinge mai tare spiritele. Liderii galeriilor s-au dezis de faptele celor pe care-i au in grija si din cauza fanatismului carora castiga faima si bani. Autoritatile au fost oripilate dar, in gandul lor, au spus ca e bine ca la noi, inca, nu mor oameni pe stadioane si nu din cauza problemelor cardiace, ci din cauza batailor. Toti si-au intors spatele de la cei pe care, intr-un fel sau altul, ii indeamna la astfel de fapte. Pentru ca, sa fim seriosi, evenimentele din tribune sunt strans legate de galceava dintre conducatorii cluburilor. Injuraturile dintre finantatori se reflecta foarte bine in cantecele de galerie. La fel si comportamentul tuturor razboinicilor luminii din intunecata Liga a lui Mitica. Raman victimele, auzim povesti, apar materiale de presa si cam atat. De aceasta data, vinovatii s-au facut nevazuti. Victima a apucat, intr-adevar, sa-si filmeze agresorii, insa in aceste zile, care au trecut de la neplacutul eveniment, numai unul dintre batausi s-a predat politiei. Se stiu porecle, insa nu si nume. Se stiu zonele in care stau, insa nu adrese. Se stiu faptele si urmarile, insa nu se stiu faptasii. Cu ani in urma, inainte ca fotbalul sa devina o afacere intr-o Romanie mancata de fel de fel de orgolii, sportul rege era o arta. La fel si adoratia pentru o anumita echipa. Din acea perioada, au mai ramas numai amintirile frumoase si unele cantece de galerie. Frumoase si ele. Poetii scriau pentru fanaticii din acele vremuri, scandari