Intr-un colt al faimosului restaurant Grill, la ultimul etaj al si mai celebrului Hotel de Paris, la Monte Carlo in Sambata Mare. Femei brunete, extrem de elegante, se amuza spunand bancul cu blonde intitulat "mai dati-le o sansa!", in timp ce barbatii lor insira avantajele si dezavantajele conservarii unui iaht in portul Antibes, fata de portul Saint-Tropez. Chelnerii sunt magrebini, domnii vorbesc ruseste, cucoanele romaneste. Cineva invoca pericolul furtului din marile proprietati, unde de la o ora la alta ramai si fara Bentley, si cu banii luati. Foste colege de an ale unui fost prim-ministru roman sunt indignate de ascensiunea lui Becali, iar acel domn carliontat cu pantecul proeminent insotit de Marina Vlady, cea de acum 50 de ani, e de parere ca rusii au ajuns la capatul rabdarilor si nu mai pot fi umiliti de occidentali. Maine sunt Pastile si nu avem oua colorate, remarca cineva. Important e sa fie proaspete, rade doctorul californian, a carui camerista si bucatareasa se numeste Georgica si e din Snagov. Ea asteapta, singura, in mijlocul imensei proprietati, acolo unde Picasso si-a pictat ultima iubita, inainte de moarte, faramele de paine muiata in vin. Pentru unii inseamna Inviere, pentru atii doar resturile uitate ale zilei.

Prim-ministrul Bavariei, Edmund Stoiber, este un om de dreapta, ajuns la capatul carierei politice. Auster si bun catolic, se remarca mereu fata de predecesorul sau, Franz Josef Strauss, pentru ca era suplu si mult mai putin inteligent. Intr-o noapte de toamna, prin l985, pe vremea cand era ministru de interne la München, l-am zarit coborand dintr-un BMW blindat, in intersectia parcului englezesc cu Oettingenstrasse, langa Radio Freies Europa. Cineva, un barbat in costum, intre doua varste, era lungit pe jos, fara suflare, la cateva minute dupa un accident. Stoiber i-a luat capul in maini. Este prietenul lui cel mai bun, spu