Poem despre viţa de vie
n-am vorbit niciodată despre povara viţei de vie
vorbesc acum
din burta mamei unde stau întins precum mortul în căldura
mormîntului
bob de strugure
aici locuiesc
într-un teasc improvizat
cuvintele acestea pe care le scriu chiar acum
tocmai le sfărîm dinţii şi le scot precum viperelor
limba ascuţită şi veninoasă
un lichid galben precum polenul se prelinge
pînă în adîncul pămîntului
bob de strugure
tu eşti viaţa mea de apoi
dulce ca mierea amară e veşnicia podgoriei
vinul poartă greutatea sîngelui
promit
cîndva mă voi naşte
Decapitare
stegar venit în permisie
din armata mariei tereza
toată iarna tata taie un lemn verde şi tînăr
în curtea natală
stau lîngă el
mic şi încărunţit
şi plîng
privesc printre lacrimi cum cade
palid şi trist
capul reginei maria-antoaneta
resemnat în cele din urmă
scriu ceva cu degetul bont pe zăpadă
de pe eşafod
o pasăre grea cît o bilă de plumb
precum o păpădie
se ridică la cer.
Aliluia!
Înviere
grămăjoare de pietre funerare cu inscripţii răsăritene
pe dealul Gologotei aşezate perfect în faţa Răstignirii
precum lutul ars în cuptoare încinse
precum varul stins în gropniţe nisipoase
chiriaşi în casa lui Adam spargem crusta şi săpăm galerii
pînă aproape cît mai aproape de cruce
ca prin ferestre deschise
vedem deodată cu creşterea ierbii
propriile nume pe plăcuţe de nichel
spînzurate de gîtul Tău, Doamne
uşor ne amintim de maratonul neterminat
de întreceri şi olimpiade de trîmbiţa îngerului de gloria
arenei
a venit ziua
Hrană
sunt zile binecuvîntate cînd părăsim în
