Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Solomon, acuzat că a cerut şpagă

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 aprilie 2007 ·

Primarul Antonie Solomon a fost acuzat ieri de impresarul Flaviano Tilesi şi de preşedintele PNL Craiova, Ion Groza, că ar fi cerut şpagă în schimbul concertului pe care celebrul tenor italian Andrea Bocelli ar fi trebuit să-l susţină în Bănie la inaugurarea centrului.

În cadrul unei conferinţe de presă ţinute la sediul PNL, italianul Flaviano Tilesi, care susţine că este unicul impresar pentru România al cântăreţului Andrea Bocelli şi reprezentant al firmei RBMP din Milano, a povestit cum edilul-şef din Primăria Craiova ar fi cerut în mai multe rânduri bani, sumă pe care a considerat-o iniţial un ajutor pentru copiii fără posibilităţi materiale din Craiova. Potrivit italianului, întâlnirea la care primarul ar fi cerut suma de 20.000 de euro pentru parafarea contractului de 500.000 de euro a avut loc pe 3 noiembrie 2006, după care, aflând că firma de impresariat a dat deja 50.000 de euro lui Andrea Bocelli, primarul ar fi mărit „potul“ la 30.000, ajungându-se în final ca valoarea comisionului să atingă 60.000 de euro în luna ianuarie. „În acel moment, vine primarul şi ne cere să depunem 20.000 de euro. Am crezut că e vorba de bani pentru copiii săraci din Craiova şi am acceptat această cifră. După ce a aflat că i-am dat lui Bocelli suma de 50.000 de euro pentru rezervarea datei de 19 mai, a început să se joace iar cu noi. În vacanţa de iarnă, ne spune că nu mai sunt de ajuns cei 20.000 de euro şi că trebuie să dăm 30.000 de euro. În luna ianuarie, am descoperit prin intermediul ziarelor că, în loc de Bocelli, vrea să-i aducă pe Careras şi Pavarotti. Voia de fapt mai mulţi bani. Am încercat să îl contactăm. Avocaţii noştri au trimis scrisori la primărie, dar primarul Solomon nu a răspuns niciodată. Am înţeles atunci că banii nu erau pentru copii, ci pentru el, că era şpagă şi am renunţat la înţelegerea cu ei“, a spus Flaviano Tilesi.

Italianul a declarat că

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Partidul REPER cere demisiile lui Toni Greblă şi Cătălin Predoiu pentru vicierea rezultatelor alegerilor

Mediafax acum 26 minute
„În ultimele 24 de ore, după apelul Partidului REPER, peste 220 de cetăţeni au sesizat faptul că la secţia unde ei au votat Partidul REPER apar zero voturi pentru REPER în procesele verbale publicate pe site-ul AEP. 85 dintre aceste sesizări au fost

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 3 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum 41 minute
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum 3 ore
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°