Actiunea suspendarea a sucombat in fata pericolului alegerilor prezidentiale anticipate. Degeaba suna telefoanele, degeaba numara Hrebenciuc voturile, zadarnice intalnirile de taina ale gruparii tarigeoana. S-a confirmat, frica pazeste bostanaria. Suspendarea va fi depusa in cripta actiunilor politice esuate, fara popa si coliva.

Despre ea se va vorbi cu buzele stranse punga si faptul ca unii lideri inca isi arata bicepsii prin conferinte de presa duminicale nu este decat un reflex al vremurilor de euforie cand la partid se vizionau filme cu nea Nicu Vacaroiu invitand presa la Cotroceni.

Ca sa nu mai discutam de serialele cu dosarele Mihailesti si Flota in regia noului ministru Chiuariu Hood. Dupa trei luni initiatorii spectacolului de sunet si lumina "Sa-l uram impreuna pe Basescu" ar putea sa fie nevoiti sa traga cortina in huiduielile audientei.

Amenintarea prezidentiala cu demisia a avut efectul scontat: partidele au demonstrat opiniei publice ca se tem de alegeri si nu au candidati pe care sa-i contrapuna lui Basescu. Mai precis, nu au deloc candidati, cu exceptia lui Becali si Vadim, care dau frisoane unei bune parti a electoratului.

O data cu suspendarea a intrat in agonie si armonia din interiorul partidelor. Lipsite de personalitati, create doar pe baza de clientelism si nepotism, impenetrabile la concurenta si profesionalism, partidele au fost mereu in pericol in momentul declansarii luptei pentru functia de candidat.

Pentru ca selectia nu are nimic de-a face cu reala concurenta, cu profesionalismul, cu abilitatile cerute de respectiva pozitie, ci doar cu diversele interese economice sau politicianiste ale gruparilor din interior. Este un razboi care dureaza, care poate duce chiar la fractionarea partidelor.

Unitatea de gandire si simtire creata de adversitatea fata de Traian Basescu are toate