Vremurile cand statiunile romanesti de pe malul Marii Negre erau intesate cu turisti straini au apus de mult. Cei care mai vin aici fac parte, acum, dintr-o categorie medie, care nu vrea sau nu isi permite sa cheltuiasca pentru un sejur in afara Europei. Reprezentantul in Romania al tour-operatorului german TUI, Ciprian Popescu, spune ca profilul general al turistului care vine acum pe litoralul romanesc este acela al unui individ familist, cu varsta cuprinsa intre 30 si 60 de ani, care prefera sejururi care costa, cu totul, aproximativ 600-700 de euro. Cu tot cu banii de buzunar, acesta va cheltui, in vacanta, in medie, o mie de euro. Cu acesti bani, de exemplu, nu si-ar acoperi nici macar biletul de avion si cazare intr-o insula exotica din Oceanul Pacific. Parerea tot mai multor specialisti, confirmata de multe ori de realitatea din teren, este ca hotelierii de pe litoral ar trebui sa renunte sa mai caute turisti in tari bogate, ai caror locuitori vor ajunge in Romania numai dintr-un potentat spirit de aventura, si sa se indrepte spre statele apropiate, in care nivelul de trai a crescut spectaculos in ultimii ani. In Mamaia, de exemplu, sosesc in fiecare an in numar din ce in ce ma mare, turisti din fostele state sovietice. Acestia prefera, inca, hoteluri de doua sau trei stele si nu cheltuiesc foarte multi bani, dar au avantajul ca pot veni in numar foarte mare, compensand astfel lipsa resurselor financiare.
Vremurile cand statiunile romanesti de pe malul Marii Negre erau intesate cu turisti straini au apus de mult. Cei care mai vin aici fac parte, acum, dintr-o categorie medie, care nu vrea sau nu isi permite sa cheltuiasca pentru un sejur in afara Europei. Reprezentantul in Romania al tour-operatorului german TUI, Ciprian Popescu, spune ca profilul general al turistului care vine acum pe litoralul romanesc este acela al unui individ familist, cu varsta c