Banca Europeana de Investitii (BEI) va lansa in Romania la 26 aprilie a doua emisiune de obligatiuni de pe piata locala cotata cu ratingul maxim "AAA" de catre agentiile de evaluare financiara, in valoare de pana la 300 milioane lei (90 milioane de euro), cu un randament anual de 6,95%.
Valoarea acestei emisiuni este de 150 de milioane de lei, ea putand fi majorata pana la 300 de milioane de lei. Titlurile au scadenta la sapte ani.
Dobanda, platibila anual, este de 7%, iar randamentul de 6,95%. Obligatiunile vor fi puse in vanzare la un pret putin peste valoarea nominala, respectiv 100,25 lei fata de 100 de lei.
Pe piata, singura emisiune care are o maturitate comparabila cu cea a obligatiunilor Bancii Europene de Investitii este cea pe care Bancpost a lansat-o in februarie. Bancpost a emis obligatiuni pe 10 ani, cu o dobanda fixa de 6,2% pe an. Ratingul acelei emisiuni a fost insa mai redus decat cel din cazul BEI.
In acelasi timp, randamenul mediu al unei emisiuni de obligatiuni lansate de stat in aprilie, cu scadenta de cinci ani, a avut un randament mediu de 7,21%.
Oferta BEI va fi derulata in perioada 26 aprilie-4 mai, fiind intermediata de firma de brokeraj ABN Amro Securities. Firma de brokeraj a reintrat anul trecut pe piata romaneasca de capital, dupa sase ani de absenta. Grupul ABN a participat si la emisiunea de obligatiuni lansata de Banca Mondiala in toamna anului trecut, in suma de 525 milioane de lei. Obligatiunile BM ofereau o dobanda de 6,5% pe an, imprumutul avand maturitatea de trei ani.
Emisiunea a fost suprasubscrisa cu 21%, investitorii autohtoni cumparand 77% din obligatiunile BM.
Aproximativ 55% din obligatiuni au fost cumparate de corporatii, 35% de banci si 10% de catre companii de asigurari, fonduri de pensii si societati de administrare a investitiilor.
Rambursarea imprumutului obligata