Vladimir Sorokin este unul dintre acei scriitori care, indiferent de virsta lor reala, par sa ramina mereu tineri in perceptia presei si a publicului. Desi autorul romanului Gheata – publicat in traducere romaneasca in colectia „Byblos“ a Editurii Curtea Veche – a implinit cincizeci de ani in 2005, presa franceza il considera „copilul teribil al literaturii ruse“. Opozant declarat al actualului presedinte rus, pe care nu ezita sa il critice in articolele si in interventiile sale publice, Sorokin a fost atacat vehement pentru opiniile sale de Tinerimea putiniana – grupare fidela liderului de la Kremlin. Revista Le Nouvel Observateur din 5 aprilie a.c. publica, sub titlul L’Homo poutinus, reflectiile extrem de acide ale romancierului pe marginea situatiei politice si sociale din Rusia contemporana, consemnate de Gilles Anquetil. „O lume absurda“ si un „imperiu fantoma“ sint sintagmele la care recurge Sorokin pentru a descrie realitatea cotidiana a tarii lui Putin, pe care nu se sfieste sa-l numeasca „o clona a epocii trecute, un om al trecutului, al KGB-ului“.

Indelung exersat, ochiul sau de prozator distinge in realitatea inconjuratoare „un teatru al absurdului“, dominat de violenta, pe care, in calitate de cetatean, l-ar parasi in orice clipa, dar unde, ca scriitor, se simte obligat sa ramina si sa depuna marturie. „Scrisul, marturiseste Sorokin, imi permite sa tin la distanta realitatea inacceptabila“, cu atit mai mult cu cit in Rusia, „de la soferii de taxi la functionari, de la politicieni la intelectuali, fiecare persoana este un personaj literar“. Intr-o lume in care nimeni nu pare dispus sa faca vreo diferenta intre literatura si viata, scriitorii – de la Tolstoi la Pasternak – sint considerati adevarati dumnezei. Asta ii face pe multi intelectuali contemporani sa incrimineze influenta nefasta a Occidentului si sa proslaveasca izolarea Rusiei ca un