Avem o stagiune muzicala ce anticipeaza Festivalul Enescu din toamna acestui an. Un an in care avem Festivalul Enescu este, pentru melomani, un an mai deosebit, iesit din norma, asa cum sint olimpiadele pentru sportivi si campionatele mondiale pentru fotbalisti: din timp in timp, se petrece un eveniment de amploare, ca sa evaluam cine sint cei mai buni dintre competitori.
Si ce este mai nou in domeniu. Si noi, partasi direct la evenimente sau simpli spectatori, ne „bornam“ existenta cu aceste intreceri, sportive sau muzicale. Ramin in memoria noastra afectiva, oricit am fi de agresati de nimicurile si efemeridele cotidianului. Astfel, avem parte anul acesta de o stagiune cu multe concerte, ce cuprind in programul lor piese mai rar cintate. Unele extrem de rar. O prima observatie, asa, din mers. Sau pentru instrumente mai putin prezente pe podiumurile de concert. Am mai remarca apoi o mai sustinuta frecventa a lucrarilor ce necesita aparat coral. Ceea ce inseamna lucrari de anvergura si efort organizatoric in plus. Balamuc, batai de cap suplimentare. Dincolo de prestigiul strict muzical pentru diversificarea programelor de concert.
Este foarte bine ca lucrari ample si de mare suprafata armonica sint puse la indemina studentilor si a noilor generatii de melomani. Si, in acelasi timp, este si o provocare pentru institutiile muzicale care le promoveaza pentru a nu ceda loc rutinei si adaptarii la dulcea melopee a lui „Lasa ca merge si asa!“ si prezentarea si in fata strainatatii a propriilor valori. Nu doar de teama ca ne vede, precum in vremea marelui meloman I.L. Caragiale, „Madam Carol“. Adica Regina Elisabeta a Romaniei. Si ea o mare iubitoare de muzica si vajnica sustinatoare o viata intreaga a lui George Enescu. Asta asa, ca veni vorba, reluarea concertelor de la castelul Peles poate sa devina la rindul ei un eveniment muzical. Cu staiful
