Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ca$$a Loco - Nu eşti tu un pic cam prost?

Publicat in Jurnalul, vineri 20 aprilie 2007 ·

COMUNICATUL SAPTAMANII Devine o misiune aproape imposibilă să serveşti un film în tihnă la orice cinematograf, fără să îţi audă urechile palavre ieftine şi încercări cu sau fără reuşită de a avea sex. Nu mai ţine nimeni cont de cei din jur şi ajungi până şi tu să te molipseşti COMUNICATUL SAPTAMANII De ce ai tot timpul impresia că românul e tot timpul pus pe afişaj. Acest showing off ieftin, care de cele mai multe ori îţi dă impresia de cel mai simplu mod de a părea interesant. Până la urmă asta te face a fi? şi până la urmă în ochii cui. În ochii proprii sau în ochii celorlalţi? Pentru cine e tot acest show? Regia personală e semnată după scenariul cui? De cele mai multe ori am senzaţia că scenariul nu le aparţine "regizorilor", scriptul fiind împrumutat. Iar împrumutul ăsta nu îi dă nici măcar o altă savoare, ci mai degrabă îl face a fi o copie ieftină a unui "brand" de mult şters de sclipire. Unde dracu e originalitatea individului, unicul şi personalitatea? În spatele unor nume celebre, fie ele de îmbrăcăminte, accesorii vestimentare sau a mărcilor de maşini, ajustaţi de veşnicii ochelari de soare, purtaţi de parcă au fost lipiţi de nas, sunt personaje care se laudă cu ceea ce se vede. şi în aşa hal, încât oripilarea vine rapid ca lăcrimarea după privitu-n soare. Nu ştiu de ce, dar cu toate că suntem latini, parcă la noi e mai exagerat ca la alţii. N-au inventat nici roata, nici telefonul şi nici vreo reţetă antideces. Dar asta e... vedem, gesturi, chei aruncate pe mese, ascultăm limba gimnastică şi suntem enervaţi de indivizi de ambe sexe în orice locşor al vieţii cotidiene.

Fără respect şi bun simţ, aceste ingrediente care din păcate sunt nefolosite pe la noi. O shaorma plină de maoineză. Praf şi culoare gri. Ce-ar fi să renunţi la perechea aia de blugi Dolce&Gabana fake, la fel ca propitaru, asezonată după gust cu noul telefon mobil uşor ca un fu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

Rovinieta poate fi achiziţionată de persoanele fizice şi de pe www.ghiseul.ro

News.ro acum o ora
Persoanele fizice pot achiziţiona, începând de joi, rovinieta şi de pe www.ghiseul.ro, unde plata se face doar cu cardul bancar, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). ”CNAIR informează utilizatorii reţelei de d

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Ploi torențiale urmate de inundații, în România. Zonele care se află sub Cod galben de viituri HARTĂ

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi, 27 iunie, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până vineri, la 12:00. Atenționarea vizează bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Ne

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum o ora
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Informaţii despre biletele la meciul România – Ţările de Jos

Mediafax acum 24 minute
Astfel, urmează ca în perioada imediat următoare, cei care au cumpărat bilete la cel puţin un meci din cadrul grupelor să primească un email de inştiinţare de la UEFA cu posibilitatea de a cumpăra până la 4 bilete, orice categorie. Ulterior, aceştia

Amenințare cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Conversația în limba rusă anunțată la 112

Ziare.com acum 37 minute
Poliția din Ploiești efectuează verificări la Palatul de Justiţie, după ce o amenințare cu bombă a fost raportată la numărul de urgențe 112. Apelul a fost preluat joi, 27 iunie, iar pirotehniștii sunt la fața locului. "La data de 27 iunie a.c., poli

Trenul IR 1992 Timişoara Nord-Mangalia va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste cinci ore/ CFR Călători: Principalele cauze sunt avarierea locomotivei după ce a lovit un copac, o defecţiune la un vagon şi lipsa de tensiune, în urma furtunilor

News.ro acum 2 ore
Un tren care circulă între Timişoara Nord şi Mangalia şi care a plecat miercuri va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste cinci ore. Compania CFR Călători afirmă că această întârziere a fost cauzată de avarierea locomotivei după ce a lovit un

Klaus Iohannis l-a acreditat pe Ovidiu Alexandru Raeţchi în calitate de ambasador al României în Japonia / Genţiana Şerbu, numită ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Unită a Tanzaniei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis l-a acreditat, joi, pe deputatul PNL Ovidiu Alexandru Raeţchi în calitate de ambasador al României în Japonia iar pe Genţiana Şerbu, ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Unită a Tanzaniei.

Președintele Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia comemorării a 83 de ani de la Pogromul de la Iași

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, 27 iunie 2024, un mesaj cu ocazia comemorării a 83 de ani de la Pogromul de la Iași (28-30 iunie 1941). Mesajul a fost prezentat de către Constantin Ionescu, Consilier de Stat - Departamentul Se

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°