Titus Ceia Prin 1963, iarna, candva in preajma Craciunului, Nelu Amarandei - presedinte de colectiva la Lesu Vulpii - s-a intalnit cu Vasile Bulgar, omologul sau de la Berbelesti.

Intalnirea a avut loc la bufetul garii din Urziceni, imediat dupa conferinta inter-raionala a cadrelor din agricultura cooperatista, organizata cu mult simt de raspundere de catre Biroul Regional al Partidului Muncitoresc Roman.

La intalnirea despre care va povestesc abia acum, dragi romani si stimati concetateni, s-au discutat multe treburi adanci si complicate, cum ar fi semanatul de primavara, aratul in brazda adanca, depasirea planului la productia de grau si porumb. S-a mai discutat si despre situatia internationala. Sa nu uitam, trecusera abia cateva saptamani de la momentul Kennedy - Dallas, L. B. Johnson nu daduse inca cu mucii-n fasole in Vietnam, iar Nikita Sergheievici Hrusciov tocmai pleznea cu pantoful pupitrele elegante din Washington sau New York, cand i se parea ca auditoriul capitalist de la ONU nu e suficient de atent la vorbele marelui frate din Rasarit, ala cu drept de veto in Consiliul de Securitate.

Cel mai mult s-a pomenit - si lacramat - de Kennedy. Ca era bun, ca ii considera chiar si pe negri oameni (aici, tov. Bulgar ar fi avut unele obiectii), ca voia pace pe glob si asa mai departe.

Dupa ce l-au plans cat l-au plans pe disparutul presedinte al SUA, Amarandei a oftat primul. Urmat, desigur, de colegul Bulgar. S-au privit in ochi, senin, tovaraseste, si au soptit simultan: "asta este soarta noastra, a presedintilor".

Dupa care au iesit din cladirea bufet si s-au urcat in docar - fiecare in docarul lui, evident - pornind spre casa.

Revazand in minte acele zile, as putea spune ca ma simt usurat de faptul ca de atunci incoace istoria nu le-a dat mereu dreptate intrutotul celor doi bravi presedinti de colectiva din